sâmbătă, 19 august 2017

Părinți: INFORMAȚI_VĂ Nu lăsați la voia întâmplării nimic.

Părinți: INFORMAȚI_VĂ
Nu lăsați la voia întâmplării nimic.

Din articolul pe care îl voi posta preluat de pe un site al mămicilor sper că veți trage INVĂȚĂMINTE care să ferească de necazuri la naștere pe mămici și pe bebeluși. Și pe toți cei apropiați lor.

Așa puteți evita suferințe și traume inutile. Și totul se bazează pe INFORMARE. Puneți mâna și INFORMAȚI_VĂ. Și doctorii au limitele lor. Un credit semnat în alb te poate duce printr-o suferință până la limita universului și tot să simți că nu ai atins-o. Măcar gândiți-vă, dacă simțiți că nu ați putea duce suferința de a vedea și auzi plânsul unui nou născut care țipă, geme după ajutor. Care se stinge încet. Dar pentru care există un unic medicament minune: IUBIREA!!! Am prieteni doctori pe care îi admir, îi iubesc, le cer sfatul, ajutorul dar....sincer, nimeni nu-și cunoaște corpul mai bine ca el însuși (dacă face un efort de a se informa, bineînțeles). Știu că doctorii încearcă da! INCEARCĂ să găsească soluțiile cele mai bune. INCEARCĂ! asta înseamnă uneori și TATONARE. Să vă ferească Dumnezeu să treceți prin asta.Unui om matur îi mai poți schimba medicația, pe un bebe...l-ai pierdut! 


Sunt informații (atenție: NU numai păreri de pe situri. Documentați-vă din mai multe surse). In primul rând invățați ce este un protocol necesar în timpul sarcinii, apoi al nașterii, al perioadei următoare. Învățați și fiți CONȘTIENȚI că orice afecțiune a voastră poate face ca viața celui mic să fie în pericol. Dacă doctorii nu sunt întotdeauna atenți la asta, un viitor părinte e bine să fie mult mai conștient, mai ales în timpurile de acum când totul evoluează cu o viteză incredibila față de acum 5-10 ani.

Acesta îi va ajuta pe care părinți, care așa vor învața să se lupte, care  vor „simți” , chiar prin întrebări pertinente, care este binele pentru bebe lor. Să nu credeți că doctorii știu tot, că medicina nu mai are de descoperit nimic. DOCUMENTAȚI_VĂ! Nu lăsați să se întârzie. Puneți întrebări pertinente pentru a vi se răspunde la fel.  Uneori luarea unei decizii asupra terapiei nou născutului luată cu întârziere poate avea urmări tare dureroase.
Povestea mamei care a scris despre lupta pe care a dus-o este de citit și de revenit la ea ori de câte ori aveți îndoieli că nu puteți reuși. In orice! Dar sfâșietoare este durerea prin care treci când te lupți pentru viața pruncului tău. SFÂȘIETOARE!

Sincer, am văzut atâta suferință până acum încât credeam că mai mult nu se poate. Ba da! 
Suferința unui nou născut și a părinților lui! trăită în adâncimea fiecărei celule care geme pentru viață. 

Și nu uitați: DUMNEZEU este prezent în orice clipă! 
                    MAICA poate alina și vindeca orice!!!

,,Am vazut pe forum povestile copiilor vostri si m-au impresionat pana la lacrimi. Pot sa va spun foarte sincer ca m-au ajutat foarte mult atunci cand eram in spital cu bebe meu.
Faptul ca s-au nascut copii carora nu li s-a dat nici o sansa si totusi au supravietuit mi-a dat sperante. 

Am avut o sarcina usoara si fara probleme. Toate analizele au iesit bine, ecografiile aratau ca bebe se dezvolta normal, dar in 26 iunie cand am implinit 32 de saptamani s-a intamplat ceva. Nu stiu de ce pe la 4,30 dimineata m-am trezit cu niste dureri groaznice de spate. Dadeam cu pumnii in pereti ca sa-mi calmez durerile, caci credeam ca am o criza de rinichi. Fiind prima sarcina nu stiam cum sunt durerile nasterii. De fapt eram in plin travaliu. Bebe meu, Alex, se grabea sa vina pe lume. Pe la 5 m-am speriat foarte tare si l-am rugat pe sotul meu sa cheme salvarea. De speriati ce eram am plecat la spital in pijama si fara sa luam cu noi nimic altceva decat buletinul. Nu ne gandeam ca o sa nasc si, in nici un caz, nu ne asteptam la ce avea sa urmeze. De fiecare data cand ma apucau gandurile negre in timpul sarcinii ziceam: mie nu mi se poate intampla asa ceva. 

Am ajuns la spital si mi s-a facut un control. Am fost anuntata foarte sec ca o sa nasc atunci. Eram foarte speriata, deshidratata si spuneam intruna: nu se poate, e prea devreme, nu am decat 32 de saptamani. Am urcat la sala de nasteri si m-au pus pe masa. Apoi m-au intrebat daca am un doctor si l-au chemat de acasa. A ajuns in 15 minute. I-am rugat sa-mi faca cezariana sa nu se chinuie baietelul meu prea mult, dar mi-au zis ca era prea tarziu. Capul era deja pe platou. Pe sotul meu l-au trimis acasa zicandu-i ca o sa nasc in 2-3 ore. De fapt la 7,15 baietelul meu se nascuse deja. Marius,sotul meu, a plecat acasa sa aduca cele necesare spitalizarii si cand l-am sunat (de pe telefonul doctorului) sa-i spun ca am nascut a ramas mut de uimire. 

Doctorul, si asta am aflat mai tarziu, a folosit forcepsul la nastere. Am si eu o intrebare: de ce domn doctor? Eram dilatata la maxim, m-au si taiat, ce nevoie era de forceps la un bebe de 1700 grame???? Raspunsul la aceasta intrebare nu o sa-l aflu niciodata. 

Alex a primit scor apgar 7 imediat dupa nastere. A plans, dar foarte incet. Cand l-am vazut am inceput sa plang. Era tot vanat saracutul. Mi l-au dat sa-l ating si n-am putut sa-i zic altceva decat lupta mami si au fugit cu el la sectia de prematuri.

Dupa ce au terminat de cusut si de curatat, m-au trimis in sala de travaliu sa ma linistesc. Dar cine avea timp sa se linisteasca? La jumate de ora dupa ce am nascut patrulam pe hol ca sa aflu ceva despre Alex.Nimeni nu-mi zicea nimic. Ce e cu bebelusul meu? Traieste? Spuneti-mi va rog. Vreau sa-l vad. Degeaba, pana nu am bagat niste bani in buzunarul unei asistente nu am aflat nimic. Apoi vestea a venit ca un traznet: pana dimineata nu mai traieste. Am crezut ca a picat cerul pe mine.

Si acum cand va scriu plang, si nu stiu daca o sa pot uita vreodata clipele de cosmar prin care am trecut. Am reusit sa ma strecor in sectia unde era Alex si l-am vazut.
Respira saracutul ca o locomotiva si era cianotic. A avut o adaptare post natala foarte dificila. Diagnosticul la nastere a fost prematuritate grad 2, detresa respiratorie foarte severa, insuficienta pulmonara, insuficienta renala, hemoragie cerebrala grad 4, septicemie, icter forma foarte severa. Cand l-am vazut am inceput sa plang.

M-am apropiat de incubator si i-am zis: te iubesc mami, lupta pentru viata ta, apoi am iesit plangand pe hol. O doctorita tanara mi-a retezat-o scurt: ce plangi? Nu e nici primul nici ultimul care nu supravietuieste. Mda, ei ii era usor s-o spuna ca doar nu copilul ei lupta pentru viata. Baietelul meu era in incubator nu al ei.

Spre seara starea lui Alex s-a agravat si au trebuit sa-l intubeze. Nu se oxigena cum trebuie si nu putea sa respire singur. Am fost cu sotul meu sa-l vada pe Alex, contra cost binenteles. Cand l-a vazut intubat pe masuta, s-a schimbat la fata. A avut nevoie si de surfactant, deoarece plamanii lui nu produceau acea substanta. Mi s-a spus din nou ca pana dimineata moare.

Mai tarziu mi-am sunat sotul si i-am zis, mai mult urland in telefon: Alex moare, astia nu-i dau nici o sansa, mi-e frica ca nu-l ajuta nimeni. El mi-a zis sa stau calma, ca probabil doctorita voia doar sa ma sperie in speranta ca o sa-i bag niste bani in buzunar. Noaptea de 26/27 a fost groaznica. Nu am dormit nici macar o secunda, patrulam pe hol, caci nu aveam voie sa intru la bebe meu, urlam de disperare si ma rugam la Dumnezeu sa ma ia pe mine si nu bebelusul: Doamne da-i viata bebelusului meu. Daca e sa moara cineva, ia-ma pe mine, eu am trait destul. 

Nu stiu cum a trecut noaptea si s-a facut ora 6. O infirmiera care aducea copiii in salon m-a vazut plangand si m-a intrebat: tu de ce nu te duci sa-ti vezi copilul? Am ramas ca traznita: bebe meu traieste? Am fugit intr-un suflet spre sectie si chiar daca nu am avut voie, am intrat sa-l vad. Era deja dezintubat, si respira cu masca de oxigen langa el. Am inceput sa plang de fericire si sa-i multumesc la Dumnezeu.
 Imi spusesera ca primele 24 de ore sunt critice. Primele 24 de ore tocmai trecusera, deci bebe meu avea sa traiasca. 


Mai tarziu mi-au spus ca ne vor transfera la sectia de prematuri de la spitalul Louis Turcanu, Timisoara, la doamna doctor Boia.  Trebuie doar sa puna in greutate si apoi plecati acasa, mi-a zis o doctorita.
Alta insa mi-a zis adevarul: Alex nu era scapat. Prima saptamana era critica si tinand cont de starea lui generala, nu i se dadeau sanse de loc. Am inceput sa plang de disperare si sa ma rog pentru viata copilului meu.

De fapt altceva nu am facut de cand am nascut. M-am rugat intruna pentru Alex si inca ma rog. Doctorita Diaconescu din cadrul sectiei neonatologie de la maternitate,ne-a atras atentia clar si raspicat ca Alex e un bebe cu mari probleme(in special respiratorii);citez: in urmatoarele luni e posibil efectiv sa uite sa mai respire...

Am ajuns cu speranta in suflet la sectia de prematuri de la Louis Turcanu unde am ramas pana in 31 iulie. Alex a fost preluat de doamna doctor Boia. Dupa ce l-a examinat a iesit sa vorbeasca cu noi (cu mine si cu mama). Sotul meu umbla cu actele pe la primarie pentru certificatul de nastere al copilului. “

Doamna , bebelusul dvs are 50% sanse. E intr-o stare foarte grava. Am inceput sa urlu la ea” Voi va bateti joc de mine?!?! Ba moare, ba traieste, da hotarati-va o data. Am venit aici ca sa punem in greutate, acum ziceti ca moare. De ce nu-mi zice nimeni adevarul?
 Eu in locul ei, m-as fi pocnit si nu as mai fi zis nimic, dar cred ca m-a inteles. Si mi-a explicat detaliat situatia bebelusului.

Mai tarziu am fost cu Alex la o radiografie pulmonara. Se vedea ca are pneumonie si unul din plamani era necrozat aproape in totalitate. Inimioara lui era marita din cauza efortului. Am intrebat: Da mai e ceva bun la copilul asta? 

Ceea ce ma deranja foarte mult era faptul ca toata lumea ma intreba: e primul copil? Cand raspundeam ca da, toti ma priveau cu mila si ziceau saraca. Nu inteleg de ce.
Si raspundeam de cele mai multe ori: nu conteaza ca e primul sau al o sutalea. Doare la fel de mult. Si asta e tot al meu. Ce importanta are cati copiii mai am?. 

Din 27 iunie si pana in 31 iulie am stat in sectia de prematuri de la Louis Turcanu, Timisoara. In fiecare zi dupa vizita o intrebam pe doctorita Boia: Cum e? Traiam doar pentru 3 cuvinte: e mai bine, dar de obicei imi spunea clatinand din cap ca nu e bine de loc.
Aproape 3 saptamani mi s-a spus zilnic ca pana dimineata nu mai e. Doamna , pregatiti-va pentru ce e mai rau. Nu cred ca scapa pana dimineata. Eu ii spuneam printre hohote de plans sotului meu ce-mi spunea doctorita. Si el imi raspundea: draga, uita-te la copilul asta. Ne da clasa la amandoi. Nu vezi cat e de curajos si cum lupta pentru viata?

Aproape irational,sotul meu a refuzat sa arunce vreo privire pe ecografia pe care doctorita i-o intindea si care evidentia hemoragia cerebrala foarte grava spunandu-i: stiu ca par absurd sau ca refuz realitatea,dar am in adancul sufletului certitudinea ca Alex va fi bine!

 Intr-adevar. Baietelul meu a luptat cu toate fortele lui pentru viata. E mai incapatanat decat mine si decat sotul meu pusi amandoi la un loc. Si ce e mai important Dumnezeu a facut minuni pentru Alex.

Ca sa ma mai linistesc si eu si in speranta ca ii va fi de ajutor, cand Alex avea 5 zile l-am botezat. Dumnezeu ne-a scos in cale un preot minunat, cu suflet bun, care si azi ne suna si ne viziteaza ca sa vada ce mai face bebe. Dupa botez, nu mi-a venit sa cred cum s-a luminat Alex la fata. Eu cred ca l-a ajutat foarte mult. 

Nu pot sa uit nici acum, si nu cred ca o sa uit vreodata o sambata cand doctorita ne-a spus ca moare. L-am luat de mana pe sotul meu si, ca de obicei am mers sa aflam noutati despre starea copilului.( Eu eram internata cu copilul in spital, sotul meu venea zilnic. Intr-un fel doctorita ne evita caci ii puneam intrebari foarte directe si i-am spus de nenumarate ori sa nu ne ascunda nimic.

O doctorita mi-a spus ca noi facem parte din categoria pacientilor periculosi care se intereseaza pe internet despre boala lor si vin cu intrebari foarte pertinente. Mi se parea normal sa ma interesez peste tot, doar era vorba despre viata bebelusului meu.
 Eu aflam de la doctorita ce era de aflat, sotul meu cauta pe internet informatii despre ce spunea doctorita. Si tot asa. ) Ne-a spus fara menajamente ca pana dimineata nu scapa si ca putem sta cu el cat dorim. La fel ne-a spus si doctorita de garda.

Eram disperati si impreuna am stat ore in sir langa incubatorul copilului. A venit si masa de la ora 24, cand sotul meu nu mai avea acces in spital. M-am dus cu nerabdare sa-mi vad copilul.

Cand am intrat in salon am ramas ingrozita. Alex avea paloarea oamenilor morti, deabia respira, era inert. De obicei cand ii vorbeam sau ii ridicam manuta aveam o reactie cat de mica, dar acum nimic. Nu cred ca o sa uit vreodata expresia mamicilor si cum au inlemnit cand am strigat : Alex, trezeste-te. A venit mami la tine. Stii ca sunt aici? Te iubesc mami. Lupta puiul meu.

 Apoi plangand in hohote am iesit din salon. Am iesit in curtea spitalului si am cazut pe o banca. Mi-am sunat sotul si in hohote ii spuneam despre starea copilului. Ii ziceam ca moare, ca nu mai reactioneaza. Avea bataile inimii peste 200 si crize foarte dese de apnee.(nu mai respira).Era aspirat in permanenta datorita incredibilelor de multe raluri care i se rupeau din plamani si care ii blocau respiratia,situatie catastrofala care s-a mentinut zile in sir si ne-a tinut pe toti in panica extrema. Sotul meu ma incuraja, dar stiam ca nu-i e usor nici lui.

M-am intors in salonul copilului si mi-am impus sa fiu calma. Nimeni nu ii dadea vreo sansa,dar la varsta de o saptamana,langa incubator,cu voce gatuita si printre lacrimi eu ii cantam La multi ani.

Doar Dumnezeu si copilul mi-au dat putere. Cand il vedeam cum lupta prindeam curaj si eu. Dupa botez, Alex a inceput sa mearga spre bine, ziceam noi. Dar doctorita nu era deloc optimista.

Au urmat zile grele, disperarea era la maxim, am varsat tone de lacrimi. Vorbeam intr-una cu copilul, ii citeam povesti, ii povesteam de bunici, de strabunica, de fratele si cumnata mea, de cateii nostrii, de gradina, de casa, de patutul, hainutele si jucariile lui. Ii spuneam intr-una cat de mult il iubim si cata lume il asteapta acasa.

Apoi brusc si-a revenit. Intr-o zi doctorita ne-a chemat la ea in cabinet si ne-a spus ca nu a mai vazut, in toata cariera ei, vreun copil care sa-si revina atat de bine din punct de vedere clinic si radiologic intr-o saptamana.

Saptamana trecuta (15 iulie) ne spunea ca moare, acum (20 iulie) ne spunea ca copilul si-a revenit. Nici nu va inchipuiti ce fericiti am fost. Bebe nostru nu mai avea nici un fel de probleme in afara de hemoragia cerebrala. Nu mai avea probleme respiratorii, nici cu inima, nici cu plamanii, nici cu rinichii. Era bine, exceptand afurisita aia de hemoragie cerebrala provocata de folosirea forcepsului la nastere. 

Doctorita ne-a avertizat ca hemoragiile cerebrale de gradul 4 nu se retrag fara urmari. Cea mai groaznica dintre urmari era hidrocefelia. Dar a spus ca in cazul lui Alex ea nu mai face nici un prognostic pentru ca in toata cariera mea nu am mai vazut asa ceva.
Alex i-a dat peste nas si ei si altora care nu ii dadeau nici o sansa. De fapt singurii care credeam in el eram noi, parintii lui. Si Dumnezeu i-a dat o sansa.

Asa ca nu de putine ori m-am certat cu asistentele pentru ca nu era ingrijit cum trebuie. Le ziceam: Daca Dumnezeu i-a dat o sansa, cine esti tu sa-ti bati joc de ea. Fa ce trebuie facut ca sa nu se iroseasca sansa asta. Normal ca nu-ti pasa, doar nu e copilul tau acolo. Si le-am mai zis multe altele, de ma tin alea minte toata viata.

In 20 iulie eram fericiti. Credeam ca am scapat de toate problemele, facem greutatea si plecam acasa. Dar, cand Alex a facut o luna a facut hidrocefalie. Am observat o schimbare la el, dar am zis ca mi se pare. Si am intrebat-o intr-o doara pe doctorita: doamna doctor ce are baiatul meu? Atunci doctorita mi-a zis sa iau copilul si sa mergem la ea in cabinet sa-i facem o ecografie transfontanelara. Ce era mai grav s-a intamplat.

Cand am auzit Doamna, a facut hidrocefalie, am crezut ca pica cerul pe mine. Norocul meu ca stateam jos altfel picam din picioare. De cand ne-a spus ca exista posibilitatea sa faca hidrocefalie am inceput sa ne interesam si am aflat ca exista posibilitatea unei operatii, adica a implantarii unui shunt ventriculo-peritoneal (o valva care culege din creier excesul de lichid cefalorahidian, continuata cu o sonda pana in abdomen, care varsa lichidul acolo si este eliminat prin urina,dispozitiv cu care ar urma sa traiasca toata viata...).

Asa ca am intrebat-o, cu lacrimile siroind pe obraji, doamna doctor cand si unde ne trimiteti la operatie? Vreau sa plecam cat mai repede ca sa nu fie prea tarziu. S-a uitat mai lung la mine, caci nu se astepta sa stiu despre operatie. Credeam ca s-a obisnuit deja sa fim informati mai mult decat alti parinti, dar se pare ca nu.

Mi-a zis ca se opereaza la Targu Mures si ca va face demersurile necesare sa plecam cat mai repede. Asta era intr-o miercuri. Luni, 31 iulie, la ora 2 noaptea am plecat la Targu Mures impreuna cu o alta fetita cu hidrocefalie. Stiam ca ajungem acolo, ne vede chirurgul care trebuia sa il opereze, facem analize si pe joi,vineri ne operam. Inainte sa plecam la Tg-Mures am facut control cardiologic si oftalmologic. La controlul oftalmologic Alex s-a speriat si nu a mai respirat. In mai putin de un minut s-a cianotizat si nu mai avea puls. Am alegat cu copilul in brate pana in sectia de prematuri, iar sotul meu striga la asistente : s-a cianotizat copilul,pregatiti oxigenul!


 Nu doresc nici unei mame sa i se resusciteze copilul in brate. E groaznic. Credeam ca nu mai plecam la Targu Mures. Dar si-a revenit si luni noapte am plecat, dupa ce era cat pe-aci sa ratam plecarea.Directoarea ambulantei din Timisoara uitase ca ne aprobase cererea unei masini cu echipaj medical,iar la ora stabilita noi si doctorita de garda incercam telefonic sa-i convingem pe cei de la ambulanta ca asa stau lucrurile.Pana la urma au gasit un echipaj care,desi lucrase toata ziua,a fost trimis sa ne preia la 1 noaptea si sa plece la drum. Dupa un drum obositor de 6 ore cu salvarea am ajuns.
Am ajuns la Spitalul Judetean din Targu Mures…………………………..

continuarea o puteți citi : 

https://www.parinti.com/PovestealuiAlex-t-16307.html

luni, 1 mai 2017

Atingerea lui Dumnezeu



O mică povestioară tibetană: Un om credincios mergea des în casa unei femei ușoare pe care o  adora. Într-o seară a fost reținut la o ceremonie și se făcuse târziu. I-a luat drept cadou dulciuri. Pe drum era preocupat de frumusețea, gingășia, farmecul acelei femei și pășea ne-observând nimic în jur, așa că s-a ciocnit de un yoghin care medita cu ochii închiși asupra lui Dumnezeu. 
Yoghinul s-a înfuriat și i-a spus răstit omului: „Ești orb?! Dai peste mine atunci când eu meditez asupra lui Dumnezeu?”. „Iertați-mă, a spus omul, dar nu înțeleg un lucru: toate gândurile mele sunt absorbite de o femeie atât de puternic, încât am uitat de lumea asta. Dar dumneavoastră care meditați asupra lui Dumnezeu, sunteți totuși perturbat de ce se întâmplă aici. Atunci, ce fel de meditație faceți?!”.
 Omul a devenit după aceea un yoghin respectat, a plecat în călătoria căutării lui Dumnezeu. El i-a spus femeii: „Tu ești Gurul meu, pentru că datorită ție am înțeles ce este iubirea pentru Dumnezeu!”

Depinde de noi să păstrăm aspirația către Dumnezeu, indiferent de circumstanțe.


Iar acum, după toate cele spuse înainte, rămân aceste trei, legătura care strânge şi ţine toate: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar mai mare decât toate este dragostea. Căci Dumnezeu se numeşte dragoste» (I Cor. 13,13).

Dar eu (pe cât pot să înţeleg), pe una o văd ca rază, pe alta ca lumină, iar pe cealaltă ca cerc. Şi toate sunt o strălucire şi o lumină.

Cea dintâi toate le poate face şi zidi; (credința-raza)
a doua îmbrăţişează mila lui Dumnezeu;(nădejdea-lumina)
 iar a treia niciodată nu cade, nu încetează a privi şi nu lasă pe cel rănit de ea să-şi liniştească fericita nebunie.(dragostea-  )

2) Cel ce voieşte să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu încearcă să vorbească despre Dumnezeu însuşi. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e greşit şi primejdios celor ce nu iau aminte.

Cuvântul despre dragoste e cunoscut îngerilor, dar şi acelora, numai prin lucrarea iluminării.
 Dragostea e Dumnezeu. Iar cel ce voieşte să arate hotarul (definiţia n.tr.) acestuia, e ca cel ce, orb fiind, numără nisipul de pe fundul oceanului.

6) Cel ce iubeşte cu adevărat, îşi închipuie pururea faţa celui iubit şi o îmbrăţişează cu dulceaţă în lăuntrul său.
Unul ca acesta nu se mai poate linişti nici în somn de dorul aceluia, ci şi atunci se îndeletniceşte cu cel dorit. Aşa se întâmplă cu fiinţele trupeşti, aşa cu cele netrupeşti.

10) Dacă faţa celui iubit ne preschimbă în chip vădit pe toţi şi ne face luminoşi, veseli şi neîntristaţi, ce nu poate face faţa Stăpânului, când vine în chip nevăzut în sufletul curat?”  - Scara Dumnezeiescului urcuş – Sf. Ion Scărarul -CUVÂNTUL XXX
                                                                     ***
Depinde de fiecare să-și păstreze cu fermitate aspirația către Dumnezeu. Omul face un pas, Dumnezeu zece, dar în nevăzut. A ne tângui că nu e așa, că nu simțim, că nu ni se face pe plac - e desertăciune.

Două persoane pot avea o relație formală dar cu cât se cunosc, se acceptă una pe alta cu atât legătura devine în timp, mai puternică. Intotdeauna în relațiile umane, există o a treia Putere: Dumnezeu!

 Dacă știmEl ne privește atunci când gândim, când vorbim, când alcătuim povestea vieții noastre, ne vom elibera de spaime, de depresii, de frici, de mânii, de nemulțumiri, frustrări... Pentru că toate acestea, chiar dacă sunt îndreptate împotriva cuiva, ascund ne-vederea lui Dumnezeu, de care mereu, mereu și mereu
                       NE ESTE TARE DOR!

Ceea ce un om gândește aceea el devine și are parte! Înainte ca însuși gândul să devină acțiune, mai devreme sau mai târziu, să avem grijă la gânduri care de multe ori au creat un obicei sau emoție.

Gândul trebuie să devină acțiune proprie nu numai o informație pe care credem că trebuie cu de la sine putere să se manifeste. Nu! TU ești cel care întrupează gândul! Dacă cele două nu sunt realizate  (gândire-acțiune) urmează o senzație de neputință, de înfrângere pe care nu o vom recunoaște ci vom căuta vinovați. Înfrângerea neacceptată degradează ființa.

Este suficient să observăm gândul și el încetează! 
Este o practică străveche, puternică și în timpurile de acum.  Incredibil?! Doar să observăm gândul și deja vedem cum el se diminuează?!? De ce? Pentru că la nivelul cel mai subtil în noi este o altă gândire: 

               noi suntem gândul lui Dumnezeu!


luni, 13 martie 2017

Puterea interioară


Hui yin – „poarta Yin”. Absoarbe energia yin – a haosului infinit care există dinaintea spațiului și timpului. Să spunem că acest punct reprezintă Infinitul! Ființele umane obișnuite, ca făpturi YANG nu ar fi suportat ca acest centru să fie localizat mai sus de atât, pentru că ne-ar fi adus cu un pas mai aproape de Infinit, ceea ce ar fi însemnat să înnebunim sau ne-ar fi ucis. 

Pentru a umple această chakră trebuie mai întâi să umplem chakra Dantienului cu energie Yang. În două etape:

-        Colectarea și transformarea energiei organelor interne în puncte specifice. Consistența corpului este sporită dar încă nu modificată. Aceste puncte vor fi cele care formează Perla.
-        Activarea nadisurilor (râurilor) anterioare până la formarea nadisului Medha, cel central al părții anterioare, omologul lui Shushumna.

Yang-Yin, când cele două forțe primare sunt puse împreună în Dantien este generată o putere uriașă, căreia puțini îi fac parte. Cei care nu au o pregătire constantă, consecventă nu rezistă.  Se dezlănțuie forța Trăsnetului care pârjolește. Infinitul (Yin) este împreunat cu finitul (yang). E adevărat că omul mereu a căutat dintotdeauna reunirea cu Infinitul, noi fiind Copii Soarelui, ființe yang.
Infinitul este prezentat sub diverse denumiri, fiind însă în esență Sursa primordială.

Sunt două tipuri diferite de circulație a energiei chi în corp. Primul tip are legătură cu circulația energiei prin meridiane și punctele de acupunctură, de fapt circulația exterioară a energiei cunoscută prin chi kung. Există și o circulație interioară care are legătură cu dantienul, măduva spinării și sistemul reproductiv. Dezvoltată duce la regăsirea Puterii interioare. Inima joacă un rol crucial. Ea este centrul bioenergetic al trupului. Inima este importantă pentru circularea energiei în trup, nu numai pentru a pune sângele în mișcare.

Dantien-ul este depozitul principal de bioenergie al corpului, unde surplusul energiei este stocat. Dantien-ul nu generează Chi, ci doar stochează chi-ul pe care practicantul îl colectează (sunt două procedee). Doar așa dantien-ul va deveni activ. El nu va absorbi, nu va genera energie, de la sine.

Sunt informații care se găsesc în cărți prezentate în modalități diferite, în funcție de ... multe. 

Prin Practică am  ajuns la înțelegerea că se activează energia ce se găsește în memoria CORPULUI VITAL, la dispoziția noastră, încă nefolosită, așa cum celulele corpului fizic au propria lor memorie. Nu are nimic de a face cu forța fizică, musculară așa cum demonstrează marii maeștri de Aikido,  Qi gong. Prin corpul fizic suntem Yang, Copii Soarelui veniți din marele Haos. 

 Depozitând energie Yang în dantien, o putem lua cu noi când plecăm, deci ne putem păstra conștiința și să ne întoarcem pe pământ când vrem, pentru că ne păstrăm natura umană.

Intr-o luptă directă, chi-ul celui mai puternic va ataca chi-ul celui mai slab, nefiind nevoie de forța fizică; oriunde l-am lovi, energia se va duce spre inimă. La fel în procesul de vindecare. Dar, există și energia gândului care devine din ce în ce mai mult o armă cu două tăișuri: poate omorî sau vindeca. Cu cât am conștientizat părți din energia corpului vital și ne construim singuri (dar încă neatenți) realitatea fizică, cu atât e necesar să ȘTIM ce facem, cum facem. Apoi alegem calea prin care ne manifestăm. 

Tradițiile consideră că inima este casa Sufletului. O sferă yang într-un noian Yin, ca o bulă în apă. O imagine pe care dacă o păstrați în memorie vă poate spune multe. 

Toate au de a face cu tăierea undei staționare din Câmpul Yin cu ajutorul Yang chi-ului solar.
UNDE STAȚIONARE- Unda staționară reprezintă un caz particular de interferență ce presupune suprapunerea dintre unda incidentă și unda reflectată, pe aceeași direcție.
Unda stationară apare atunci când cele doua unde sunt coerente ( au aceeași frecvență și diferența lor de fază este constanta în timp).
Suntem fiecare în parte o particulă dintr-o undă staționară a Câmpului Yin.   Și noi ne creem propriul câmp yin de amintiri.

Această undă este replicată în mod fractal, inițial căpătând formă în câmpul yang, al spațiului și timpului, prin ADN-ul embrionului, care apoi devine trupul nostru. Pe măsură ce ne dezvoltăm, această undă continuă să fie cu noi și crează o rețea de ventre și noduri, numite nadi și chakre din câmpul Yin.

Etape principele:
-        acumularea și păstrarea, prin diferite tehnici a energiei organelor fizice interne
-        Curgerea, conducerea energiei prin Corpul vital pentru a forma consistența conștientizării energiei lui
-        formarea Nadis-urilor anterioare

La seminarul de duminică voi prezenta și primele tehnici care pot ajuta pe cel dornic să-și cunoască (în prima etapă) mult căutata Putere interioară, relația dintre corpul fizic și cel vital. De care ne putem folosi în viața de zi cu zi pentru a nu mai fi la cheremul ...oricui. Numai INFORMAȚIA și tot ne ajută să avem o stabilitate psiho-emoțională în fața avalanșelor de păreri. 
...............
Tehnici de activare a Nadisurilor anterioare, de dezlegare a Nodurilor, de umplere a lor și apoi formarea căilor ca energia să circule sunt reprezentate de mii de ani, peste tot în lume, inclusiv în zona noastră, unde nadisurile sunt cunoscute ca râuri. 

Imaginile de mai jos sunt edificatoare. Se observă nodurile energetice și nadisurile. Marcate prin cordoane, eșarfe, șiraguri de mărgele, alunecarea șuvițelor de păr etc. Nimic nu este întâmplător.
Nu este o „tehnică” predată numai femeilor, cum s-ar crede din imaginile selectate. Dimpotrivă, așa cum se observă din multitudinea de cărți, se descriu Tehnici adresate bărbaților! 


In imaginea de mai sus se observă două etape parcurse de prințesa miceniană ( aprox. 2000-1500 i.e.n) Acumularea energiei în Dantien (nod), urcarea treptată de-a lungul corpului-formarea nadisurilor anterioare, ajungând la brațe.
 În a doua ipostază, chi-ul deja este stăpânit, bufnița (simbolul înțelepciunii, ca și la zeița Athena), apare ca să ne avertizeze de puterea prințesei. 























sâmbătă, 7 ianuarie 2017

La mulți , mulți ani Ioana, Ion și celor apropiați lor !!!




Sărbătoarea  Sfântul Ion mai este cunoscută și sub numele de „Sânt-Ion", „Inaintemergatorul Domnului" sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul".
Se stie că Sfântul Ion este protectorul pruncilor și se mai ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veseleste in aceasta zi va fi trist tot timpul anului.

Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.
Se spune conform tradiției populare că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.


In vechile tradiții românești, ziua de Sfântul Ion era ziua de sărbătoare a femeilor.

Tradițiile spun că ziua de Sfântul Ion este cea mai veselă zi din an, iar cei care nu se veselesc cu acest prilej, vor rămâne triști tot restul anului.

Sărbătoarea creştină a Sf Ioan Botezătorul, apărătorul pruncilor, a moaşelor şi a femeilor, a fost suprapusă peste o foarte veche sărbătoare feminină europeană de iniţiere şi înfrăţire care datează, probabil, din perioada matriarhatului. Nu se mai ştie cum se numea, care zeiţă cabiră, sau pelasgă era adorată.  ,, Ziori ziori , dalbe flori,” au rămăs în legende, uitate sau adaptate vremurilor.

Dar ce se ascunde sub acest palimpsest?! O veche Sărbătoare a inițierii feminine, un Ritual Sacru care a căpătat conotații moderne dar păstrând o apropiere plină de mister, muzică și dans, culoare.
Femeile se „iordănesc”. Adică petrec toată noaptea şi ,,neglijează bărbaţii, cărora nici de mâncare nu le fac! Niciun bărbat nu poate să zică, sau să facă nimic şi trebuie să se supună obiceiului, pentru că altfel va fi mâncat de lupi în anul care urmează. Lupii apar din ce în ce mai evident ca justiţiari şi executori ai tradiţiei şi a voinţei. Domnului Suprem. Așa apare legenda modernă!

De fapt, femeile se retrăgeau în solitudine, se pregăteau trupește și sufletește pentru un ritual al abundenței, păcii și fertilității.  Să facem deosebirea intre Sacru și profan, altfel vom pierde Marile Cunoașteri și vom tot bate pe la alte porți.
Femeile tinere, măritate în anul ce a trecut, sunt primite în comunitatea surorilor prin stropire cu apă sfinţită. Adusă în trecut de la nouă izvoare de ucenice. Ulterior s-a trecut la stropirea cu Agheasmă sau pur și simplu la apa neîncepută scoasă din fântâni. După regiune, sunt rămase multe ritualuri elaborate, parcă fiecare păstrând câte o foaie din Marele Ritual.

De exemplu, cea mai în vârstă dintre femei le şopteşte la ureche multe lucruri de ale femeilor şi le spune cuvintele de recunoaştere în obștea respectivă. Se transmit Ritualurile de peste an, multe fiind investite cu funcții păstrătoare a lor pentru bunul mers al obștei.
Acum este cunoscută „Cumetria" sau "Tontoroiul Femeilor" cum era numita in vechime "Ziua Femeilor" sau "Ziua Babelor". ÎNȚELEPTELOR ! In cadrul acestui obicei are loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor căsătorite, prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Elemente ale acestei petreceri sunt păstrate și astăzi de femeile din comuna/orașul Pantelimon, de lângă București. Femeile se adună in casa uneia dintre ele și "făceau chefuri si jocuri fără bărbați". Femeile se considerau în aceasta zi mai tari și cu mai multe drepturi decât bărbații, lăsându-și toate obligațiile de soție și mamă în seama soacrelor și chiar a bărbaților. Ceea ce poate deveni titlu de știre mondenă, nu?! E bine! Se ascund așa adevăratele ritualuri de cei care le-ar folosi nu tocmai orthodox. Serbările profane marchează, dintotdeauna, o zi de Ritual practicată de cei/cele care sunt păstrătoarele/păstorii. A le suprapune nu e dovadă de bună credință! (cel puțin).

 La intrarea în Pantelimon se află un izvor miraculos cunoscut ca Izvorul Babei Ana, o teribilă şi respectată vindecătoare, pe care bătrânii din Pantelimon o ştiu drept întemeietoarea comunei, „o femeie, pâinea lui Dumnezeu. O sfântă. Noi, bătrânii, ştim că este mama Pantelimonului” – spun și acum localnicii în vârstă. La începutul sec. XVIII, pe dealul unde se află astăzi biserica din Pantelimon, îşi înjghebase un bordei o bătrânică săracă, pe nume Ana. Femeia era foarte cunoscută şi căutată de multă lume, pentru că prepara leacuri din diferite ierburi.

 Profesorul Ion Ghinoiu sustine că acest obicei este o supraviețuire a cultului dedicat Zeului Dionisios, (cel inițial) care, printre altele, se manifesta prin dansuri frenetice si extaz mistic, inclusiv, in cetățile antice de la Marea Neagră (Calatis, Histria, Tomis).
                                                                                       
În timp, a apărut şi o „iordăneală” a flăcăilor care, însă, se lasă cu beţii şi cu capete sparte.

Peste toată „iordăneala” apare şi Lupul Şchiop, care şi-a terminat vânătoarea de demoni şi este obosit. Se retrage pe fața nevăzută a lunii, împreună cu Filipii pentru a se odihni, a pune la cale noul an sau a crănțăni niscaiva demoni! (sigur e o metaforă). 

Poate nu știați dar și în zilele noastre, bărbații au obligația de a-și înveseli soțiile de Sfântul Ion, pentru ca acestea să trăiască într-un zâmbet tot restul anului, fie ca poartă numele acestui sfânt, fie ca nu.

Pentru a vă înveseli femeile sau pentru a le ura un călduros La mulți ani celor cu numele Ioana, Ionela,etc, trebuie sa fiți atenți ce flori, daruri alegeți de Sfântul Ion.  Trandafiri, frezii sau un buchet mixt, nu foarte colorat, din gerbera, alstroemeria si garoafe.

Ca și culori, printre florile de Sf Ion, predomina roșu, galben, roz și albastru.

Cel mai important este  să aveți grijă să nu treacă ziua de Sfântul Ion, fără ca soția, prietena, mama  să nu zâmbească măcar o dată!
Tot tradiția spune că, pe 7 ianuarie, nu se consumă vin roșu, acesta amintind de martirajul Sfântului Ioan. 
În lumea tradițională a satului nu se tăia nimic cu cuțitul, toate alimentele de la masă se rup cu mâna.
O alta interdicție era cea a folosirii măturii, care ar deranja liniștea morților.
 Ca la orice sărbătoare importanta este interzis spălatul rufelor, cusutul si restul treburilor casnice, dar și a certurilor.

Zâmbiți – fiți amabili- bucurați-vă de oricare clipă! Bucurați-vă pur și simplu dăruind-o. Se va întoarce. Așa  propriile fericiri vor dăinui!
La mulți , mulți ani Ioana-Ion și celor apropiați lor!!!
de ziua zâmbetului!





luni, 2 ianuarie 2017

2017- La mulți ani !!!



Secunda în care Veacurile stau de vorbă să aducă tuturor nădejdea, încrederea că Viața este marea minune a fiecăruia și că vom izbândi fericiți și sănătoși , având spor în toate cele dorite. 

Să reușim a lăsa trecutul să fie trecut iar clipa de magie să ne farmece încât să devină veșnică.
Inima este dar de iubit în sufletul fiecăruia!

                  La mulți și Binecuvântați ani!!!


Mulţumesc din suflet tuturor prietenilor că mi-ați dăruit din timpul și gândurile voastre bune și fermecătoare. Să la primiți înmiit în anul care începe!


vineri, 23 decembrie 2016

Nașterea Mântuitorului




               Din nou primim o rază de splendoare, bucurie și fericire în inimi. O vom transforma în cea mai pură iubire care a existat vreodată: iubirea față de Dumnezeu! Dacă devine și față de semeni – este o alegere binecuvântată! Pentru că nu se poate altminteri.

Locuim în Împărăția cerurilor pentru că aici a ales și EL să vină! Pentru că aici era Maica Sa, era Sufletul care Îl aștepta, chemându-L! Nu cred că poți trăi în altă parte minunea întrupării  depline, adânci și copleșitoare a Firii dumnezeiești.

Alegem mereu între două posibilități-și alegerea ne aparține. Amândouă pot fi frumoase însă ni s-a mai spus că nu. Cred cu încăpățânare că da. Nu poate exista lumină fără întuneric sau zi fără noapte. Așa cum nu poate fi femeie fără bărbat sau copil fără părinți. Am dispărea. Că transformăm totul într-un joc al posibilităților, care ne dor tot pe noi, e o alegere.

Crăciunul înseamnă multe: Moșul care aduce daruri, și mese îmbelșugate, și  întâlnirea cu cei dragi.
Dar mai este și acea mica scânteie care ne luminează fulgerându-ne ființa: avem un Mântuitor! O chemare cât un zâmbet de prunc care devine stea printre luminătorii văzuți și nevăzuți.

O Cale plină de Bucurie, de Împlinire și Binecuvântare ne strânge mereu laolaltă. Un copil întotdeauna aduce dumnezeirea. Scaldă pământul, îl înmugurește, îl freamătă în adieri de alin, de adâncimi care rămân Taină în firescul Vieții. 

Miracolul întâiului zâmbet, bucuria nețărmurită a primei atingeri, primul țipăt /suspin odihnit în brațele tandre ale Mamei, toate ne însoțesc de două mii cincisprezece ani. Câtă Iubire s-a pogorât din ceruri ca să ne fie pavăză și îndrumare. 

Doamne al Înaltului ai pogorât mirarea îngerilor în sufletul nostru, dulceața nestăvilită a inimii ai dăruit-o copiilor pământului să le fie taină de dezlegat și împlinire.


Fie ca sărbătoarea Ta să aducă Bucuria, Armonia, BunaÎnțelegere, Înțelepciune în căldura sufletelor care vor tremura în adânc de Mulțămire și Rugă!




Sunt din nou recunoscătoare tuturor, celor văzuți și și celor nevăzuți. Puterilor cerești și minunaților oameni pe care i-am cunoscut, fiecare cu câte un Dar din care am primit învățăminte.

Urmează zile în care voi trăi, ca întotdeauna, tot mai profund apropierea de Maica și miracolul Tainei Mari. 


Iți mulțumesc și în acest an,Împărăteasă a cerurilor că ai devenit Maica tuturor din deplina Iubire față de Cel care s-a întrupat prin Tine. Numai Iubirea poate face un asemenea Miracol. Ai ridicat ființa umană care e devenit concepere de adânc ceresc, născând Iubirea din Iubire, Tu fiind cea care a împlinit cu adorare și bucurie această Binecuvântare asupra sufletelor noastre.
Micile mânuțe care au mângâiat sub privirea Ta sufletul din noi de atunci încoace, gânguritul care a devenit cuvânt arzător in inimi , ales să fie mângâiere și suspin de puritate. 


Bucuria cu care sărbătorim Nașterea Lui, Ție ți se datorează. În adâncul inimii, îmi ești împlinire deplină. Și îți mulțumesc, și te ador așa precum ochii Pruncului Divin au făcut-o când Tu L/ai ținut în brațele Tale, aripi care ne ocrotesc de-a pururi.
Râvnim minuni și descoperim înțelepciunea din ele atunci când ascultăm. Buna mireasmă a lor este înnobilarea jertfelnică prin iertare. Pace adâncă și senin de zâmbet.

Vă doresc Buna mireasmă a binecuvântărilor Iubirii pe care o nouă naștere să o întrupeze și în acest an în inimile, viața și ființa fiecăruia!

Bucuria de a ocroti, Bucuria de a mângâia, bucuria de a primi și de a dărui... 
Bucuria și Puterea iubirii fie pavăza bună tuturor !!!


Dumnezeu este IUBIRE! 
Pentru a exista are nevoie doar de inima fiecăruia!