luni, 1 mai 2017

Atingerea lui Dumnezeu



O mică povestioară tibetană: Un om credincios mergea des în casa unei femei ușoare pe care o  adora. Într-o seară a fost reținut la o ceremonie și se făcuse târziu. I-a luat drept cadou dulciuri. Pe drum era preocupat de frumusețea, gingășia, farmecul acelei femei și pășea ne-observând nimic în jur, așa că s-a ciocnit de un yoghin care medita cu ochii închiși asupra lui Dumnezeu. 
Yoghinul s-a înfuriat și i-a spus răstit omului: „Ești orb?! Dai peste mine atunci când eu meditez asupra lui Dumnezeu?”. „Iertați-mă, a spus omul, dar nu înțeleg un lucru: toate gândurile mele sunt absorbite de o femeie atât de puternic, încât am uitat de lumea asta. Dar dumneavoastră care meditați asupra lui Dumnezeu, sunteți totuși perturbat de ce se întâmplă aici. Atunci, ce fel de meditație faceți?!”.
 Omul a devenit după aceea un yoghin respectat, a plecat în călătoria căutării lui Dumnezeu. El i-a spus femeii: „Tu ești Gurul meu, pentru că datorită ție am înțeles ce este iubirea pentru Dumnezeu!”

Depinde de noi să păstrăm aspirația către Dumnezeu, indiferent de circumstanțe.


Iar acum, după toate cele spuse înainte, rămân aceste trei, legătura care strânge şi ţine toate: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar mai mare decât toate este dragostea. Căci Dumnezeu se numeşte dragoste» (I Cor. 13,13).

Dar eu (pe cât pot să înţeleg), pe una o văd ca rază, pe alta ca lumină, iar pe cealaltă ca cerc. Şi toate sunt o strălucire şi o lumină.

Cea dintâi toate le poate face şi zidi; (credința-raza)
a doua îmbrăţişează mila lui Dumnezeu;(nădejdea-lumina)
 iar a treia niciodată nu cade, nu încetează a privi şi nu lasă pe cel rănit de ea să-şi liniştească fericita nebunie.(dragostea-  )

2) Cel ce voieşte să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu încearcă să vorbească despre Dumnezeu însuşi. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e greşit şi primejdios celor ce nu iau aminte.

Cuvântul despre dragoste e cunoscut îngerilor, dar şi acelora, numai prin lucrarea iluminării.
 Dragostea e Dumnezeu. Iar cel ce voieşte să arate hotarul (definiţia n.tr.) acestuia, e ca cel ce, orb fiind, numără nisipul de pe fundul oceanului.

6) Cel ce iubeşte cu adevărat, îşi închipuie pururea faţa celui iubit şi o îmbrăţişează cu dulceaţă în lăuntrul său.
Unul ca acesta nu se mai poate linişti nici în somn de dorul aceluia, ci şi atunci se îndeletniceşte cu cel dorit. Aşa se întâmplă cu fiinţele trupeşti, aşa cu cele netrupeşti.

10) Dacă faţa celui iubit ne preschimbă în chip vădit pe toţi şi ne face luminoşi, veseli şi neîntristaţi, ce nu poate face faţa Stăpânului, când vine în chip nevăzut în sufletul curat?”  - Scara Dumnezeiescului urcuş – Sf. Ion Scărarul -CUVÂNTUL XXX
                                                                     ***
Depinde de fiecare să-și păstreze cu fermitate aspirația către Dumnezeu. Omul face un pas, Dumnezeu zece, dar în nevăzut. A ne tângui că nu e așa, că nu simțim, că nu ni se face pe plac - e desertăciune.

Două persoane pot avea o relație formală dar cu cât se cunosc, se acceptă una pe alta cu atât legătura devine în timp, mai puternică. Intotdeauna în relațiile umane, există o a treia Putere: Dumnezeu!

 Dacă știmEl ne privește atunci când gândim, când vorbim, când alcătuim povestea vieții noastre, ne vom elibera de spaime, de depresii, de frici, de mânii, de nemulțumiri, frustrări... Pentru că toate acestea, chiar dacă sunt îndreptate împotriva cuiva, ascund ne-vederea lui Dumnezeu, de care mereu, mereu și mereu
                       NE ESTE TARE DOR!

Ceea ce un om gândește aceea el devine și are parte! Înainte ca însuși gândul să devină acțiune, mai devreme sau mai târziu, să avem grijă la gânduri care de multe ori au creat un obicei sau emoție.

Gândul trebuie să devină acțiune proprie nu numai o informație pe care credem că trebuie cu de la sine putere să se manifeste. Nu! TU ești cel care întrupează gândul! Dacă cele două nu sunt realizate  (gândire-acțiune) urmează o senzație de neputință, de înfrângere pe care nu o vom recunoaște ci vom căuta vinovați. Înfrângerea neacceptată degradează ființa.

Este suficient să observăm gândul și el încetează! 
Este o practică străveche, puternică și în timpurile de acum.  Incredibil?! Doar să observăm gândul și deja vedem cum el se diminuează?!? De ce? Pentru că la nivelul cel mai subtil în noi este o altă gândire: 

               noi suntem gândul lui Dumnezeu!


luni, 13 martie 2017

Puterea interioară


Hui yin – „poarta Yin”. Absoarbe energia yin – a haosului infinit care există dinaintea spațiului și timpului. Să spunem că acest punct reprezintă Infinitul! Ființele umane obișnuite, ca făpturi YANG nu ar fi suportat ca acest centru să fie localizat mai sus de atât, pentru că ne-ar fi adus cu un pas mai aproape de Infinit, ceea ce ar fi însemnat să înnebunim sau ne-ar fi ucis. 

Pentru a umple această chakră trebuie mai întâi să umplem chakra Dantienului cu energie Yang. În două etape:

-        Colectarea și transformarea energiei organelor interne în puncte specifice. Consistența corpului este sporită dar încă nu modificată. Aceste puncte vor fi cele care formează Perla.
-        Activarea nadisurilor (râurilor) anterioare până la formarea nadisului Medha, cel central al părții anterioare, omologul lui Shushumna.

Yang-Yin, când cele două forțe primare sunt puse împreună în Dantien este generată o putere uriașă, căreia puțini îi fac parte. Cei care nu au o pregătire constantă, consecventă nu rezistă.  Se dezlănțuie forța Trăsnetului care pârjolește. Infinitul (Yin) este împreunat cu finitul (yang). E adevărat că omul mereu a căutat dintotdeauna reunirea cu Infinitul, noi fiind Copii Soarelui, ființe yang.
Infinitul este prezentat sub diverse denumiri, fiind însă în esență Sursa primordială.

Sunt două tipuri diferite de circulație a energiei chi în corp. Primul tip are legătură cu circulația energiei prin meridiane și punctele de acupunctură, de fapt circulația exterioară a energiei cunoscută prin chi kung. Există și o circulație interioară care are legătură cu dantienul, măduva spinării și sistemul reproductiv. Dezvoltată duce la regăsirea Puterii interioare. Inima joacă un rol crucial. Ea este centrul bioenergetic al trupului. Inima este importantă pentru circularea energiei în trup, nu numai pentru a pune sângele în mișcare.

Dantien-ul este depozitul principal de bioenergie al corpului, unde surplusul energiei este stocat. Dantien-ul nu generează Chi, ci doar stochează chi-ul pe care practicantul îl colectează (sunt două procedee). Doar așa dantien-ul va deveni activ. El nu va absorbi, nu va genera energie, de la sine.

Sunt informații care se găsesc în cărți prezentate în modalități diferite, în funcție de ... multe. 

Prin Practică am  ajuns la înțelegerea că se activează energia ce se găsește în memoria CORPULUI VITAL, la dispoziția noastră, încă nefolosită, așa cum celulele corpului fizic au propria lor memorie. Nu are nimic de a face cu forța fizică, musculară așa cum demonstrează marii maeștri de Aikido,  Qi gong. Prin corpul fizic suntem Yang, Copii Soarelui veniți din marele Haos. 

 Depozitând energie Yang în dantien, o putem lua cu noi când plecăm, deci ne putem păstra conștiința și să ne întoarcem pe pământ când vrem, pentru că ne păstrăm natura umană.

Intr-o luptă directă, chi-ul celui mai puternic va ataca chi-ul celui mai slab, nefiind nevoie de forța fizică; oriunde l-am lovi, energia se va duce spre inimă. La fel în procesul de vindecare. Dar, există și energia gândului care devine din ce în ce mai mult o armă cu două tăișuri: poate omorî sau vindeca. Cu cât am conștientizat părți din energia corpului vital și ne construim singuri (dar încă neatenți) realitatea fizică, cu atât e necesar să ȘTIM ce facem, cum facem. Apoi alegem calea prin care ne manifestăm. 

Tradițiile consideră că inima este casa Sufletului. O sferă yang într-un noian Yin, ca o bulă în apă. O imagine pe care dacă o păstrați în memorie vă poate spune multe. 

Toate au de a face cu tăierea undei staționare din Câmpul Yin cu ajutorul Yang chi-ului solar.
UNDE STAȚIONARE- Unda staționară reprezintă un caz particular de interferență ce presupune suprapunerea dintre unda incidentă și unda reflectată, pe aceeași direcție.
Unda stationară apare atunci când cele doua unde sunt coerente ( au aceeași frecvență și diferența lor de fază este constanta în timp).
Suntem fiecare în parte o particulă dintr-o undă staționară a Câmpului Yin.   Și noi ne creem propriul câmp yin de amintiri.

Această undă este replicată în mod fractal, inițial căpătând formă în câmpul yang, al spațiului și timpului, prin ADN-ul embrionului, care apoi devine trupul nostru. Pe măsură ce ne dezvoltăm, această undă continuă să fie cu noi și crează o rețea de ventre și noduri, numite nadi și chakre din câmpul Yin.

Etape principele:
-        acumularea și păstrarea, prin diferite tehnici a energiei organelor fizice interne
-        Curgerea, conducerea energiei prin Corpul vital pentru a forma consistența conștientizării energiei lui
-        formarea Nadis-urilor anterioare

La seminarul de duminică voi prezenta și primele tehnici care pot ajuta pe cel dornic să-și cunoască (în prima etapă) mult căutata Putere interioară, relația dintre corpul fizic și cel vital. De care ne putem folosi în viața de zi cu zi pentru a nu mai fi la cheremul ...oricui. Numai INFORMAȚIA și tot ne ajută să avem o stabilitate psiho-emoțională în fața avalanșelor de păreri. 
...............
Tehnici de activare a Nadisurilor anterioare, de dezlegare a Nodurilor, de umplere a lor și apoi formarea căilor ca energia să circule sunt reprezentate de mii de ani, peste tot în lume, inclusiv în zona noastră, unde nadisurile sunt cunoscute ca râuri. 

Imaginile de mai jos sunt edificatoare. Se observă nodurile energetice și nadisurile. Marcate prin cordoane, eșarfe, șiraguri de mărgele, alunecarea șuvițelor de păr etc. Nimic nu este întâmplător.
Nu este o „tehnică” predată numai femeilor, cum s-ar crede din imaginile selectate. Dimpotrivă, așa cum se observă din multitudinea de cărți, se descriu Tehnici adresate bărbaților! 


In imaginea de mai sus se observă două etape parcurse de prințesa miceniană ( aprox. 2000-1500 i.e.n) Acumularea energiei în Dantien (nod), urcarea treptată de-a lungul corpului-formarea nadisurilor anterioare, ajungând la brațe.
 În a doua ipostază, chi-ul deja este stăpânit, bufnița (simbolul înțelepciunii, ca și la zeița Athena), apare ca să ne avertizeze de puterea prințesei. 























sâmbătă, 7 ianuarie 2017

La mulți , mulți ani Ioana, Ion și celor apropiați lor !!!




Sărbătoarea  Sfântul Ion mai este cunoscută și sub numele de „Sânt-Ion", „Inaintemergatorul Domnului" sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul".
Se stie că Sfântul Ion este protectorul pruncilor și se mai ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veseleste in aceasta zi va fi trist tot timpul anului.

Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.
Se spune conform tradiției populare că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.


In vechile tradiții românești, ziua de Sfântul Ion era ziua de sărbătoare a femeilor.

Tradițiile spun că ziua de Sfântul Ion este cea mai veselă zi din an, iar cei care nu se veselesc cu acest prilej, vor rămâne triști tot restul anului.

Sărbătoarea creştină a Sf Ioan Botezătorul, apărătorul pruncilor, a moaşelor şi a femeilor, a fost suprapusă peste o foarte veche sărbătoare feminină europeană de iniţiere şi înfrăţire care datează, probabil, din perioada matriarhatului. Nu se mai ştie cum se numea, care zeiţă cabiră, sau pelasgă era adorată.  ,, Ziori ziori , dalbe flori,” au rămăs în legende, uitate sau adaptate vremurilor.

Dar ce se ascunde sub acest palimpsest?! O veche Sărbătoare a inițierii feminine, un Ritual Sacru care a căpătat conotații moderne dar păstrând o apropiere plină de mister, muzică și dans, culoare.
Femeile se „iordănesc”. Adică petrec toată noaptea şi ,,neglijează bărbaţii, cărora nici de mâncare nu le fac! Niciun bărbat nu poate să zică, sau să facă nimic şi trebuie să se supună obiceiului, pentru că altfel va fi mâncat de lupi în anul care urmează. Lupii apar din ce în ce mai evident ca justiţiari şi executori ai tradiţiei şi a voinţei. Domnului Suprem. Așa apare legenda modernă!

De fapt, femeile se retrăgeau în solitudine, se pregăteau trupește și sufletește pentru un ritual al abundenței, păcii și fertilității.  Să facem deosebirea intre Sacru și profan, altfel vom pierde Marile Cunoașteri și vom tot bate pe la alte porți.
Femeile tinere, măritate în anul ce a trecut, sunt primite în comunitatea surorilor prin stropire cu apă sfinţită. Adusă în trecut de la nouă izvoare de ucenice. Ulterior s-a trecut la stropirea cu Agheasmă sau pur și simplu la apa neîncepută scoasă din fântâni. După regiune, sunt rămase multe ritualuri elaborate, parcă fiecare păstrând câte o foaie din Marele Ritual.

De exemplu, cea mai în vârstă dintre femei le şopteşte la ureche multe lucruri de ale femeilor şi le spune cuvintele de recunoaştere în obștea respectivă. Se transmit Ritualurile de peste an, multe fiind investite cu funcții păstrătoare a lor pentru bunul mers al obștei.
Acum este cunoscută „Cumetria" sau "Tontoroiul Femeilor" cum era numita in vechime "Ziua Femeilor" sau "Ziua Babelor". ÎNȚELEPTELOR ! In cadrul acestui obicei are loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor căsătorite, prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Elemente ale acestei petreceri sunt păstrate și astăzi de femeile din comuna/orașul Pantelimon, de lângă București. Femeile se adună in casa uneia dintre ele și "făceau chefuri si jocuri fără bărbați". Femeile se considerau în aceasta zi mai tari și cu mai multe drepturi decât bărbații, lăsându-și toate obligațiile de soție și mamă în seama soacrelor și chiar a bărbaților. Ceea ce poate deveni titlu de știre mondenă, nu?! E bine! Se ascund așa adevăratele ritualuri de cei care le-ar folosi nu tocmai orthodox. Serbările profane marchează, dintotdeauna, o zi de Ritual practicată de cei/cele care sunt păstrătoarele/păstorii. A le suprapune nu e dovadă de bună credință! (cel puțin).

 La intrarea în Pantelimon se află un izvor miraculos cunoscut ca Izvorul Babei Ana, o teribilă şi respectată vindecătoare, pe care bătrânii din Pantelimon o ştiu drept întemeietoarea comunei, „o femeie, pâinea lui Dumnezeu. O sfântă. Noi, bătrânii, ştim că este mama Pantelimonului” – spun și acum localnicii în vârstă. La începutul sec. XVIII, pe dealul unde se află astăzi biserica din Pantelimon, îşi înjghebase un bordei o bătrânică săracă, pe nume Ana. Femeia era foarte cunoscută şi căutată de multă lume, pentru că prepara leacuri din diferite ierburi.

 Profesorul Ion Ghinoiu sustine că acest obicei este o supraviețuire a cultului dedicat Zeului Dionisios, (cel inițial) care, printre altele, se manifesta prin dansuri frenetice si extaz mistic, inclusiv, in cetățile antice de la Marea Neagră (Calatis, Histria, Tomis).
                                                                                       
În timp, a apărut şi o „iordăneală” a flăcăilor care, însă, se lasă cu beţii şi cu capete sparte.

Peste toată „iordăneala” apare şi Lupul Şchiop, care şi-a terminat vânătoarea de demoni şi este obosit. Se retrage pe fața nevăzută a lunii, împreună cu Filipii pentru a se odihni, a pune la cale noul an sau a crănțăni niscaiva demoni! (sigur e o metaforă). 

Poate nu știați dar și în zilele noastre, bărbații au obligația de a-și înveseli soțiile de Sfântul Ion, pentru ca acestea să trăiască într-un zâmbet tot restul anului, fie ca poartă numele acestui sfânt, fie ca nu.

Pentru a vă înveseli femeile sau pentru a le ura un călduros La mulți ani celor cu numele Ioana, Ionela,etc, trebuie sa fiți atenți ce flori, daruri alegeți de Sfântul Ion.  Trandafiri, frezii sau un buchet mixt, nu foarte colorat, din gerbera, alstroemeria si garoafe.

Ca și culori, printre florile de Sf Ion, predomina roșu, galben, roz și albastru.

Cel mai important este  să aveți grijă să nu treacă ziua de Sfântul Ion, fără ca soția, prietena, mama  să nu zâmbească măcar o dată!
Tot tradiția spune că, pe 7 ianuarie, nu se consumă vin roșu, acesta amintind de martirajul Sfântului Ioan. 
În lumea tradițională a satului nu se tăia nimic cu cuțitul, toate alimentele de la masă se rup cu mâna.
O alta interdicție era cea a folosirii măturii, care ar deranja liniștea morților.
 Ca la orice sărbătoare importanta este interzis spălatul rufelor, cusutul si restul treburilor casnice, dar și a certurilor.

Zâmbiți – fiți amabili- bucurați-vă de oricare clipă! Bucurați-vă pur și simplu dăruind-o. Se va întoarce. Așa  propriile fericiri vor dăinui!
La mulți , mulți ani Ioana-Ion și celor apropiați lor!!!
de ziua zâmbetului!





luni, 2 ianuarie 2017

2017- La mulți ani !!!



Secunda în care Veacurile stau de vorbă să aducă tuturor nădejdea, încrederea că Viața este marea minune a fiecăruia și că vom izbândi fericiți și sănătoși , având spor în toate cele dorite. 

Să reușim a lăsa trecutul să fie trecut iar clipa de magie să ne farmece încât să devină veșnică.
Inima este dar de iubit în sufletul fiecăruia!

                  La mulți și Binecuvântați ani!!!


Mulţumesc din suflet tuturor prietenilor că mi-ați dăruit din timpul și gândurile voastre bune și fermecătoare. Să la primiți înmiit în anul care începe!


vineri, 23 decembrie 2016

Nașterea Mântuitorului




               Din nou primim o rază de splendoare, bucurie și fericire în inimi. O vom transforma în cea mai pură iubire care a existat vreodată: iubirea față de Dumnezeu! Dacă devine și față de semeni – este o alegere binecuvântată! Pentru că nu se poate altminteri.

Locuim în Împărăția cerurilor pentru că aici a ales și EL să vină! Pentru că aici era Maica Sa, era Sufletul care Îl aștepta, chemându-L! Nu cred că poți trăi în altă parte minunea întrupării  depline, adânci și copleșitoare a Firii dumnezeiești.

Alegem mereu între două posibilități-și alegerea ne aparține. Amândouă pot fi frumoase însă ni s-a mai spus că nu. Cred cu încăpățânare că da. Nu poate exista lumină fără întuneric sau zi fără noapte. Așa cum nu poate fi femeie fără bărbat sau copil fără părinți. Am dispărea. Că transformăm totul într-un joc al posibilităților, care ne dor tot pe noi, e o alegere.

Crăciunul înseamnă multe: Moșul care aduce daruri, și mese îmbelșugate, și  întâlnirea cu cei dragi.
Dar mai este și acea mica scânteie care ne luminează fulgerându-ne ființa: avem un Mântuitor! O chemare cât un zâmbet de prunc care devine stea printre luminătorii văzuți și nevăzuți.

O Cale plină de Bucurie, de Împlinire și Binecuvântare ne strânge mereu laolaltă. Un copil întotdeauna aduce dumnezeirea. Scaldă pământul, îl înmugurește, îl freamătă în adieri de alin, de adâncimi care rămân Taină în firescul Vieții. 

Miracolul întâiului zâmbet, bucuria nețărmurită a primei atingeri, primul țipăt /suspin odihnit în brațele tandre ale Mamei, toate ne însoțesc de două mii cincisprezece ani. Câtă Iubire s-a pogorât din ceruri ca să ne fie pavăză și îndrumare. 

Doamne al Înaltului ai pogorât mirarea îngerilor în sufletul nostru, dulceața nestăvilită a inimii ai dăruit-o copiilor pământului să le fie taină de dezlegat și împlinire.


Fie ca sărbătoarea Ta să aducă Bucuria, Armonia, BunaÎnțelegere, Înțelepciune în căldura sufletelor care vor tremura în adânc de Mulțămire și Rugă!




Sunt din nou recunoscătoare tuturor, celor văzuți și și celor nevăzuți. Puterilor cerești și minunaților oameni pe care i-am cunoscut, fiecare cu câte un Dar din care am primit învățăminte.

Urmează zile în care voi trăi, ca întotdeauna, tot mai profund apropierea de Maica și miracolul Tainei Mari. 


Iți mulțumesc și în acest an,Împărăteasă a cerurilor că ai devenit Maica tuturor din deplina Iubire față de Cel care s-a întrupat prin Tine. Numai Iubirea poate face un asemenea Miracol. Ai ridicat ființa umană care e devenit concepere de adânc ceresc, născând Iubirea din Iubire, Tu fiind cea care a împlinit cu adorare și bucurie această Binecuvântare asupra sufletelor noastre.
Micile mânuțe care au mângâiat sub privirea Ta sufletul din noi de atunci încoace, gânguritul care a devenit cuvânt arzător in inimi , ales să fie mângâiere și suspin de puritate. 


Bucuria cu care sărbătorim Nașterea Lui, Ție ți se datorează. În adâncul inimii, îmi ești împlinire deplină. Și îți mulțumesc, și te ador așa precum ochii Pruncului Divin au făcut-o când Tu L/ai ținut în brațele Tale, aripi care ne ocrotesc de-a pururi.
Râvnim minuni și descoperim înțelepciunea din ele atunci când ascultăm. Buna mireasmă a lor este înnobilarea jertfelnică prin iertare. Pace adâncă și senin de zâmbet.

Vă doresc Buna mireasmă a binecuvântărilor Iubirii pe care o nouă naștere să o întrupeze și în acest an în inimile, viața și ființa fiecăruia!

Bucuria de a ocroti, Bucuria de a mângâia, bucuria de a primi și de a dărui... 
Bucuria și Puterea iubirii fie pavăza bună tuturor !!!


Dumnezeu este IUBIRE! 
Pentru a exista are nevoie doar de inima fiecăruia! 

marți, 6 decembrie 2016

Daruri de Moș Nicolae - Crăciunul copiilor

Ziua  serbată la 6 decembrie, se mai numeşte şi Sân-Nicoară, Sfântul Neculai, Sfântul Niculae, Moş Nicolae, dar şi Crăciunul Copiilor. Dintre multele legende care-l privesc pe acest mare sfânt, cea mai populară este aceea a înzestrării fiicelor unui om foarte sărac, cărora le-a trimis săculeţi plini cu galbeni, pe horn, la adăpostul nopţii pentru a avea dotă de măritiș.


Mitologia noastră poate încă lumina misterele care ne acoperă trecutul.
In credința populară Sfântul Nicolae mai este cunoscut și sub numele de Sân-Nicoară, și stă alături de Tatăl Ceresc în această noapte. Sân-Nicoară are o misiune foarte importantă, anume aceea de a veghea Poarta dinspre Miazănoapte a Cerului, pe unde încearcă Soarele să se strecoare în ţinuturile neguroase, ca să lase lumea fără lumină şi căldură.

La strămoşii noştri, patru mari semizei, asemănători arhanghelilor creştini, vegheau pământul, patronând fiecare un răstimp al unei zile, un punct cardinal şi un anotimp. Ei apar şi în mitofolclorul românesc, ca duhuri, purtând, printre altele, numele de: Miez-de-Noapte, Zorilă, Nămiezul şi Murgilă. Nume rămase în frumoasele noastre basme.

La geto-daci, cel care veghea lumea de la miezul nopţii şi până în zori, care stăpânea Nordul şi Iarna, se numea  NIKARKES care se poate tălmăci cu mai multe tâlcuri:
 1. „Cel care îmboldeşte (porneşte) Frigul”; cf. rom. negură; a (se) înnegura; nuhăr ”nor”; a coase; (a da) ghes; alban. kashai ”ţesală”;
2. ”Ascuns (Adăpostit) în (de) Întuneric (Noapte)”; cf. rom. negru; negură; nuhăr; casă; alban. kishe ”biserică”.
3. ”Cel Pornit (Plecat) pe Întuneric; Cel Plecat din Noapte; Cel Plecat de la Miazănoapte”; cf. rom. negru; negură; nuhăr; latin. niger ”negru; întunecat”; rom. (a da) ghes.
O variantă a teonimului este NIGRI-NIANA ”Mai-Marele Întunericului (Nopţii); Domnul Negru” (cf. rom. Negru; negură; nuhăr; noian; nană; nene; nun), atestată ca localitate din Tracia, ce-şi va fi luat denumirea de la un templu omonim din negura timpurilor.

În tradițiile care au străbătut veacurile, Moș Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care vine la începutul iernii. In această zi Moșul își scutură barba sură și începe să ningă. Iar dacă nu ninge înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

Când își scutură barba, începe a ninge zdravăn. Dacă vine zăpadă de ziua lui, atunci va fi iarnă grea, care va ţine până la ziua Sfântului Ion Botezătorul.
Când vine Sân-Nicoară pe cal alb, iarna va fi scurtă, iar dacă vine pe cal negru, va fi lungă şi grea. Alţii spun că, dimpotrivă, dacă vine pe cal alb, iarna va fi lungă, iar dacă vine pe cal negru, va fi scurtă.

Pe la Sfântul Nicolae, constelaţiile Găinuşa şi Rariţele asfinţesc în acelaşi timp cu seara. Iarna începe la Sân-Nicoară şi se termină la sărbătoarea de Alexii. Se spune:
La Sân-Nicoară,
Neaua coboară.

Se crede că ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor. De ziua lui, se roagă oştenii la el, căci se spune că acest sfânt stă călare pe tun. 

Sân-Nicoară este şi ocrotitor al caselor, al militarilor, al marinarilor, dar şi al hoţilor şi tâlharilor! 
În Muscel se spune că „la Sfântul Nicolae se întoarce noaptea la ziuă cu cât se suceşte puiul în găoace”.

In alte regiuni fetele se aduna in ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și petrecerea începe.
In zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, își aleg gazda în casa căreia încep repetitiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou.


Ca şi de Sfântul Andrei, în seara premergătoare sărbătorii de Sfântul Nicolae se pun crenguţe de măr, cais, zarzăr sau vişin în vase cu apă, şi vor înflori de Anul Nou. . În funcție de crenguța care a înflorit, se așteaptă recolta de fructe în noul an.
Dumnezeu şi cu Sfântul Nicolae stau la masă, văzuţi de oamenii curaţi în lumină mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori în această noapte.  
Ziua de Sân-Nicoară se ţine şi împotriva a tot soiul de boli şi a loviturilor.
 La acest sfânt se roagă fetele mari, ca să le dea noroc la măritiş.


Sărbătorii i se mai spune şi Crăciunul Copiilor, fiindcă Moş Nicolae este şi patronul celor mici şi le aduce daruri, dacă au fost cuminţi, pe care le pune noaptea în încălţămintea lor. Dacă nu au fost cuminţi, atunci le aduce o nuieluşă ce-i poartă numele, pe care părinţii le-o arată din când în când odraslelor, când se întrec cu năzbâtiile. Pentru Mos Nicolae este suficient sa se uite prin ferestre pentru a-și da seama daca un copil a fost cuminte sau nu.
Nuieluşa Sfântului Nicolae nu era deloc o glumă, cum este astăzi. O variantă a ei era „un drăguţ de biciuşor de curele, împletit frumos”, cum îl descrie Ion Creangă în „Amintiri din copilărie” : „şi părintele îi pune numele Sfântul Nicolai, după cum este şi hramul bisericii din Humuleşti... (...) Și a pus părintele pravilă şi a zis că în toată sâmbăta să se procitească băieţii şi fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce a învăţat peste săptămână; şi câte greşeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greşală să-i ardă şcolarului câte un Sfânt Nicolai”. Cum se ştie, acel ”drăguţ de biciuşor” a fost inaugurat chiar de fata popii, ”Smărăndiţa, care a mâncat papara, şi pe urmă şedea cu mânile la ochi şi plângea ca o mireasă, de sărea cămeşa de pe dânsa”.

Credințele ne sunt pline de înțelepciune și necesare pentru că izvorăsc dintr-o cunoaștere mult mai apropiată de natură și de Dumnezeu. Sunt ascunse în ele principii de comportament față de tot ceea ce suntem și tot ce ne înconjoară.
 Nuielușa este un simbol al verticalității pe care părinții au menirea să îi învețe pe copii. Nu știu cât sunt pedepsiți copii dar părinții da-primesc și ei așa o atenționare de la Moșul. 


Să aveți o zi sfântă plină de bunătățile inimii împreună cu cei dragi!

joi, 8 septembrie 2016

Terapia Multumirii !!!


Astăzi am trăit o stare minunată care a șters multe tare. Da! Se repetă, se spune, scrie insistent că trebuie să dărui fără a aștepta răsplata! De acord! Știu că așa este. Și mă străduiam să învăț Arta detașării! Nu e ușor pentru că era ceva nedefinit pe care mă străduiam să înăbuș. Mă feream de el căutând motive să nici nu mă gândesc.  E o luptă cu ceva din tine căreia nu îi dai ușor de capăt. Sau nu îmi doream să devin patetică.
Plată, răsplată la modul material nu aștept, chiar atunci când am nevoie, întotdeauna am primit ajutorul necesar și recunoștința mea este deplină.


Insă tot fiind atentă la acest aspect, al detașării,  ajungi să cazi, din teamă, în altă parte și devine o „imunitate” forțată în fața a ceea ce brusc, am trăit acum cu o profunzime cutremurătoare! Poate părea o copilărie. Și poate chiar este. Dar recunosc că îmi face bine. Chiar și această mărturisire într-o zi atât de dragă mie.


Azi, în zi binecuvântată de Nașterea Sfintei Fecioare, mulțumirile trimise de mai multe  persoane dragi la urările pe care le-am adresat din inima mea, am simțit o ploaie de aur, o binecuvântare care pătrundea în mine, înnobilând-mă cu o fericire imensă. Greu de spus dar în acea clipă a devenit TOTUL.
Și după mult timp am lăsat ca acel ,,Mulțumesc” să-mi devină realitate. A fost asemeni curcubeului care apare după ploaie atunci când nu te aștepți dar cu atât înminunarea este mai mare. 
Bucuria celor care au mulțumit, a devenit semn de binecuvântare! Este un sentiment minunat. Dumnezeirea vorbește prin oameni!  E adevărat! Îi trimite să-ți lumineze cu raza inimii lor viața. Și vine o clipă când nu te mai opui pentru că mugurele a devenit dintr-o dată floare. Și ești cuprins în catifelarea și mireasma înfloririi.
Atât de deplină a fost starea mea încât lumea întreagă a căpătat o frumusețe aparte în care m-am contopit. Am primit un Dar al inimilor care mi-a adus lacrimi de bucurie, de admirație față de frumusețea umană. Atât de simplă și de cuprinzătoare într-un minunat: Mulțumesc!

,,Mulțumirile” au deschis larg o poartă a sufletului meu în care lumea e mai prezentă ca oricând, mai vie.

Acum știu că această ,,teamă” din mine, de a nu incita la mulțumiri, a creat chiar bariere. Imi cer iertare! Și, iarăși recunosc, că uneori mă mira, sau mă durea sau mă determina să nu cred în mine, în ceea ce comunic, scriu, tocmai pentru că nu primeam nici un ,,semnal”. Apărea îndoiala, de multe ori ajungând în pragul renunțării. Mă răzvrăteam uneori, crezând că ,,aștept” recunoașterea din partea celor care citeau ceea ce scriu sau cărora le transmiteam din cât știu. Și toate acestea ,,dureau”. Erau însă numai propriile mele proiecții, preluate, de care ajunsesem să mă înconjor. Nu vreau să înțelegeți că mă dezic de cele trăite; au fost propriile mele înțelegeri, sensuri, și mă bucur că le-am avut. Altminteri nu ar fi existat ziua de astăzi!

 Și totuși, apărea câte un suflet care spunea acest teribil: „Mulțumesc!” și continuam. Credința că sădirea chiar și a unei singure  semințe care dă rod înseamnă respectarea veșniciei din tine m-a însoțit întotdeauna! Când primești iubire din sufletul celuilalt e o apropiere de Dumnezeu. Și asta am trait eu. Sunt recunoscătoare. Mărturisirea de acum am lăsat-o să curgă fără a mă împotrivi mărturisirilor pe care înainte nu le-aș fi făcut. E ca un zăgaz care odată deschis a hrănit ceva din mine făcând să înflorească o fericire neasemuită.  




Cu iubire deplină: Mulțumesc tuturor care mi-ți oferit șansa unei asemenea trăiri într-o zi sfântă!


Vă doresc să vă însoțească mereu binecuvântările și darurile Prea Minunatei Fecioare !!!



Picturi: Părintele Arsenie Boca, Biserica Drăgănescu

                                            8 sept. 2016

Am primit o avalanșă de simplu ,,Mulțumesc” ca urmare a publicării articolului. Este necesară o completare. Când prin cuvintele tale, ajungi în sufletul altora este o mare bucurie dar și o imensă responsabilitate.

,,Mulțumesc” este semn de recunoștință, de gratitudine. 
Am întrebat câteva persoane pentru CE îmi mulțumesc. A urmat ... o pauză. Căutau cauza, determinarea inițială. Unii chiar s-au înroșit, nu-și mai aminteau decât vag. 

Ce scriem rămâne mult, mult mai bine întipărit în memorie. Când citiți o carte, conspectați pe un caiet. Măcar câteva fraze. 
In articol am explicat pentru ce sufletul meu a înțeles ,,Mulțumesc”. Mulțumesc pentru.... și conștientizarea darului. Evaluarea lui îți aparține. Conștientizarea clară, precisă, va crea în tine statornicia celor percepute. Incercați să fiți atenți   voi înșivă la aceste aspecte! 
Aprecierea este pentru fiecare diferită, ea este o  reflectare personală pentru CEVA anume pe care este bine să mărturisim. Nu atât persoanei cât nouă înșine. 
Spui ,,Mulțumesc” și când primești o mustrare. Recunoști, ești sincer! încearcă însă să mai adaugi ceva: ,,sunt recunoscător pentru că mi-ai atras atenția!” altfel poate rămâne o situație care nu s-a detensionat definitiv în nici una din părțile implicate. Unul ,,simte” că a spus ,,ce avea de spus”-dar nu are cum fi sigur că nu a vorbit degeaba. Iar tu poți lăsa gândul: ,,iar m-a beștelit, sau: „iar l-am supărat etc.” să fie urmarea nevăzută dar care ne domină de cele mai multe ori. 
Înțelegeți acum, că am de ce vă mulțumi. Nici eu nu eram atentă întotdeauna la aceste aspecte. Invățăm împreună și este minunat! 
Vă îmbrățișez cu toată puterea inimii mele! 
                                                    10 sept. 2016