marți, 13 februarie 2018

Lumea este creatia ta






Te rog, iartă-mă că te-am făcut prizonierul gândurilor mele. Recunosc, știu că prin negativismul gândurilor mele, ți-am influențat în mod distructiv comportamentul. Iți mulțumesc! Iți sunt recunoscătoare!Te iubesc!

Atunci când aplicăm T:I: e nevoie să învățăm câteva elemente inițiale.
Starea de meditație, în care să implicăm toate cele cinci simțuri, este necesară. Se știe că o întâmplare se înregistrează instantaneu pe zone diferite ale creierului. Și vizual, și auditiv etc.
Ne adresăm divinității, cu încredere, așa cum am vorbi cu cel mai bun prieten. Ne lăsăm cuprinși în Puterea de comunicare pe care așteptăm să se întâmple.
Spunem ce vrem, ce avem nevoie. E cea mai completă mărturisire pe care am făcut-o vre-odată.


Te rog, iartă-mă că te-am făcut prizonierul gândurilor mele!

Gândindu-ne intens la o persoană, la clipele neplăcute, o facem prizonieră. Unda energetică devine foarte puternică. Ne cerem iertare din toată ființa noastră, atunci când suntem convinși în mod sincer, când nu ne îndoim deloc de acest Adevăr.
Este o eliberare cum nu poate fi explicată prin cuvinte. Ce se întâmplă nivel celular se simte cel mai bine. Să nu aveți așteptări ca să se întâmple, neapărat, foarte repede. Nu are importanță când se va întâmpla. Importantă este starea în care ne vom adânci zi de zi, făcând această auto-terapie.
Avem pe mulți strâns legați de noi. Nici nu ne dăm seama. Apar cazuri, așa cum am văzut recent, că micile nemulțumiri zilnice, hrăneau marile neiertări, devenite deja traumă, din cu totul și totul altă motivație. Nu e o terapie de o zi sau o săptămână. Persoana trebuie să înțeleagă treptat că propria atitudine o face să devină un magnet. Că tot ce are „pe suflet”, e doar o mică parte din ceea ce este ascuns.
Trebuie înțeles clar mecanismul prin care realmente ne distrugem viața. CUM să facem asta, ÎNȚELEGEM treptat! Ințelegerea are MULTE, foarte multe trepte, tot mai subtile. Le vom afla singuri cu cât exersăm.




Recunosc, știu că prin negativismul gândurilor mele, ți-am influențat în mod distructiv comportamentul.

Atunci când ȘTII că acest RECUNOSC este ADEVĂRUL, te-ai eliberat. Sincer, după asta nu mai e nevoie de nimic. Cuvintele tac. O adâncă înțelegere te cuprinde. Valurile se potolesc. Pentru că și noi contribuim la stările altora. Nu numai el la ale noastre. Ieșim din acest perpetuum mobile atunci când RECUNOAȘTEM.

Noi atragem în viețile noastre oameni, întâmplări, locuri, lucruri și energii de o vibrație asemănătoare celei pe care o emitem.
Neiertarea are multe forme: nemulțumirea față de o persoană, uneori față de o situație, urmărirea, vânarea erorilor altora etc. Ea face ca persoana respectivă să devină prizoniera gândurilor noastre, uneori creind și întreținând în spațiul nostru o structură energetică chiar și o entitate străină, adunând părți de suflet, care ne secătuiesc energia deoarece ele trebuie hrănite, determinându-ne tot felul de gânduri și emoții negative. Pot duce la boală sau moarte.

De asta este necesară curățarea fizică și energetică, a spatiilor de locuit, a birourilor. Nu e vorba de a face acea ordine strictă dusă la extrem. Sunt camere aparent dezorganizate, dar din care nu ai mai pleca. E vorba de energiile care sunt acolo, datorate persoanei care o are în grijă.


                Iți mulțumesc! Iți sunt recunoscătoare!Te iubesc!

Iți mulțumesc că m-ai ajutat să văd cât de „chinuitoare” era starea din mine. Ești o ființă minunată care ai avut grijă de mine, m-ai ajutat să-mi văd partea frumoasă și armonioasă, caldă și iubitoare.
Iți mulțumesc că mi-ai dăruit din timpul și energia ta.
Mă rog să primești, să fii binecuvântat cu energii vindecătoare, armonioase!
Te iubesc și te rog să-mi acorzi iertarea ta!

Știți ce sunt memele?! „Meme este un concept evoluționist introdus în 1976 de biologul Richard Dawkins în cartea sa „Gena egoistă”, care definește ipotetica unitate de informație culturală moștenită, utilizată și transmisă de individ. Așa cum gena este o unitate informațională macromoleculară, purtătoare de caracteristici biologice, structurale și interactive ale individului, meme este simbolic vorbind o genă informațională mentală, o purtătoare specifică de informație culturală. Altfel spus, dacă gena este o unitate replicativă la nivel biologic și mema este tot o unitate replicativă, însă la nivel cultural.[1]

Cărțile, articolele, cursurile, oamenii, care ne influențează, pot fi considerate meme. Suntem conectați printr-o idee purtătoare a unei informații pe care am primit-o și cu care am fost de acord. Nu ne mai gândim ce impact are, doar o reluăm mental și considerăm că este suficient. E bine totuși să fim mai selectivi cu informațiile!!! Dar și cu persoanele de la care le primim. 

Oricum, înțelegem totul prin prisma noastră. Zece cititori, zece ascultători pot duce la 11 păreri aparent diferite. Sunt doar aspecte ale aceluiași adevăr, fiecare privind din „punctul lui de vedere”( când privim degetul cuiva vedem doar partea dinspre noi, unghia sau amprenta- "softwar-ul" degetului). Atunci, pentru ce ne supărăm că altcineva are o altă părere sau „viziune”?!




Avem un unic Judecător, Dumnezeu. Dar Dumnezeu, în imensa Sa iubire, ne iartă greşelile noastre, dacă le recunoaştem şi acceptăm iertarea Sa. Pare ciudat să spun asta?! Nu cred!
 Cei care îl roagă pe Dumnezeu să îi ajute dar ei nu fac nimic pentru îndreptarea, în primul rând a Sufletului, nu cooperează cu Dumnezeu, nu lucrează cu Dumnezeu, nu cred în El. Omul este singurul care poate face asta.

Atunci când, oricâte eforturi am face să ne reamintim, nu mai ştim care a fost cauza supărării, dizarmonia a dispărut. „Dulceața sufletului”, cum spun scrierile patristice, ne înmiresmează Ființa. 

Dumnezeu lucrează cu fiecare în parte, pentru că facem parte din Creația Lui. 
Creația personală ?! învățăm să ne descurcăm sub directa LUI privire! E bine să nu uităm că ne privește, ne trimite ajutoare... 

Lucrează cu tine, dar nu pentru tine, pentru că suntem singurii responsabili de ce creiem prin gând, atitudine, faptă. 

Nu va faceti probleme. Intreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ad litteram” 



luni, 12 februarie 2018

Iertarea





Majoritatea vor să ierte persoana din viața lor care cred că le-a produs suferință. Pe acea persoană trebuie să o binecuvântezi că a apărut în viața ta și te-a trezit! Știu! Apare o rezistență interioară împotriva acestei idei.

 „Ea m-a jignit, ea m-a despărțit, ea m-a bârfit, ea mi-a pus piedici, ea…ea…”. Uită-te în tine: e frumos ce simți? Ai nevoie de tsunami din tine?! SIGUR??? Te simți confortabil ÎN starea asta?! Păi, e starea TA! Era deja în tine iar cineva doar a zgândărit-o. Stai față în față cu starea ta și vezi dacă TU te placi. Uită-te în oglindă. Cum arăți când ești pe post de ghionoaie?! Răspunde fiecare.

„Mi-e îmi vorbește urât, dar dacă apare altcineva, se schimbă: e amabil/ă, e drăguț/ă!”. Vorbele înseamnă 3-5% din comunicare. Starea interioară e cea care „ne leagă”.

Și, dacă e povestea a doi îngeri care au venit împreună? Un îngeraș voia să știe ce este durerea, suferința (încă nu ajunsese pe Pământ!). L-a rugat pe Doamne-Doamne să îi dea voie să plece pe planetă. Doamne i-a spus că încă nu e pregătit. S-a tot rugat. „Ai nevoie de un însoțitor” i-a spus într-o zi, Doamne-Doamne.  A întrebat dar nu a găsit pe nimeni dispus de a-l însoți. Intr-o bună zi, văzându-l atât de mâhnit, un alt înger, prietenul lui cel mai bun, i-a spus: ” vin eu cu tine! Dar am o rugăminte! După ce îți voi provoca durere, ca să vezi cum este, să nu mă lovești prea tare! Vom fi amândoi răniți și nu ne vom putea ajuta prea curând!”.

Multe explicații se pot da stărilor noastre. Care devin obiceiuri. De care scăpăm greu, pentru că ne confundăm cu ele. Nu noi, nu ESENȚA noastră e durere, dezamăgire, nemulțumire…sau oricare altă dizarmonie fizică, emoțională, mentală.

Acestea sunt STĂRI alimentate de energia noastră. A corpurilor: fizic, emoțional, mental, spiritual. Cheltuim timp și energie pentru a ne juca cu imensa forță, putere, pe care o avem. Distrugem de cele mai multe ori.

Cerem iertare ca să înțeleagă celălalt că ne-a greșit! Cât ne-a greșit! Sau pentru că așa e creștinește! De asta spunem că simțim că nu ne-a iertat!

 NOI nu am fost sinceri. Când ai iertat, ai tăiat orice comunicare pe  frecvența care era dizarmoniosă.  Pur și simplu nu mai comunici TU pe ea. Dacă însă o simți prezentă, înseamnă că mai ești TU pe acea frecvență.

Binecuvântarea! Este o etapă superioară iertării. Inseamnă Ințelepciune! Că deja ai înțeles că tu ești un capăt al funiei și nu mai e cazul să o zgudui mereu, pentru a-l ține pe celălalt aproape, legat de tine. Binecuvântare, sau A Blagoslovi, cum spuneau bunii noștri. Când binecuvântezi ești în „non-stare”: revărsare de Grație Divină. Tăria unei Binecuvântări, apare în timp, cu cât este mai des lăsat Sufletul să o spună. A căuta alte explicații, sensuri, e pierdere de timp și energie.

Este și ideea tăierii legăturilor. Le tai, persoana sau situația pot dispare dar, ÎN TINE, a rămas energia care va atrage EXACT aceeași situație. Parcă xeroxată! Toți știm cum este când apar asemenea situații în viața noastră.
Da! există meditații, tehnici pe care le putem învăța ca suport. Sunt necesare. Aplicarea lor constantă ne dă de furcă.

Suntem în Epoca Vărsătorului, care reprezintă umanitatea, colectivitatea. Semnul opus este cel al Leului-el reprezintă egoul individual. Nu e bine, nu e rău! Trebuie doar să înțelegem ce ne aduc aceste energii. Știu că mulți vor binele altora, a colectivității. Tipic epocii. Însă „începe cu tine”. Puterea Leului este colosală. Așa că e nevoie să fim atenți ce facem noi umanității. Ce STARE dăruim, nu numai vorbe frumoase. Putem folosi încăpățânarea unuia și orgoliul celuilalt semn, pentru a
 REUȘI. 





Întotdeauna o epocă dominantă a avut una opusă. De puterea celei opuse s-au folosit cei care știau asta. Ex: Taur – Scorpion, Berbec – Balanța, Pești- Fecioara… Nu e nevoie, acum, de prea multe explicații. Uitați-vă un pic în urmă și veți ști. Sunt convinsă că „ideea” a făcut ceva să sclipească în suflet. Important este, că ACUM, colectivitatea depinde de fiecare în parte. 

Informațiile, cunoașterea, ne sunt de un real ajutor, pentru a înțelege dizarmoniile, care nu întotdeauna ne aparțin. Noi doar le preluăm, crezând că sunt personale. Este și acesta un aspect de care trebuie să ținem cont. Asta nu înseamnă că nu suntem răspunzători de ceea ce facem, gândim, simțim, pentru că „alții” știu ce/cum să ne manipuleze. 

Precum vedeți, sunt multe aspecte pe care trebuie să începem a le conștientiza. Moneda are două fețe și e bine să avem mai multe înțelesuri, pentru a vedea care ne sunt necesare.


 Binecuvântează VIAȚA! 


  




duminică, 31 decembrie 2017

La mulți ani, 2018 !!!



Clipe de dezlegare a celor 365 de zile. Începând cu îngemănarea zilei și a nopții, muritorul este legat cu privirea de cer. Puterea minții, prin mirajele constant făurite de ea, încearcă să convingă Puterea Gândului, să-i fie ea călăuză, să ordoneze în tipare deja cunoscute, probate, marea Magie care este împlinirea Ființei.  

Magia Vieții, a Iubirii, nu se invocă, vine ea la tine. Du-te în adâncul sufletului. Acum, în clipa asta. Fă acest exercițiu ca să îl ai pregătit atunci când toate inimile vor fi în aceeași bătaie. Conștientizarea este manifestarea în Puterea Ta.  Simte inima cum bate. Bătaia ei este Viață. Ea reverberează în tot ce ne înconjoară prin Unde de Armonie. Dacă-ți asculți numai inima, vei auzi muzica sferelor. M-a învățat anul acesta, o ființă fragilă că Iubirea vindecă tot: trup și suflet.  Trecutul e mereu o proiecție constantă a minții, prezentul este a inimii.

Într-un colţ de rugi fierbinți, îmi regăsesc liniștea sufletului după un an în care am învățat să trăiesc aievea miracolele. Alături de cei dragi! Clipe de cumpănă săvârșite întru binecuvântarea Vieții. Ca să avem Viață, trebuie să o binecuvântăm cu toată ființa. Să ne încredințăm cu Puterea Credinței, VIEȚII!

Realitatea nu poate fi schimbată şi nici legile ei, dar poate fi interpretată, culegându-ne roadele   Așa a fost și va fi mereu. Fiecare avem clipe de trecere. Gândul este Puterea noastră de a făuri.

Gânduri constante de Armonie. Echilibrul nostru, al corpului, al sufletului este Armonia. Ea revarsă bucurii în tot ce faci, împliniri și statornicii, sănătate și abudență.

Adevărul clipelor să își preumble tâmpla-n cei ce vin și în cei ce pleacă ca să vie!

Să se deschidă porțile de suflet din noi când clopotele orelor bat Marea clipă. Crugul cerului rămâne o clipă în nemișcare deplină.
 Lasă  trecutul să rămână-n urmă, și împlinirile să se nască zburând cu Puterile alese, în Anul ce vine.

Linul mirului Vieții, să-și  toarne înmiresmarea  în primirea Viului din toti!                                                                                            

La mulți ani!  Prieteni minunați ai sufletului meu!

joi, 21 decembrie 2017

Solstițiul de iarnă


Din 21 dec. Soarele stă pe loc trei zile. Nu mai alunecă în abis. Dacă locuiești la latitudinea 66,3 – 67 gr se poate observa că Soarele a dispărut de pe cer. In ce tărâm ajunge? Legendele spun că în haos , devenit mai târziu, iad.
Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiul) a fost găsită în Antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Omul a incercat să redea pe pământ ceea ce era văzut în ceruri, încă din cele mai vechi timpuri. Amintirea nu s-a șters niciodată, păstrată fiind în sărbători și redată prin Ritualuri de mare putere, practicate în toate culturile pământene. Fie că au construit monumente impresionante, fie au lăsat posterității mari opere transmise oral apoi scrise.
Întotdeauna s-a trecut violent de la o epocă la alta. De la epoca Gemenilor la cea a Taurului, apoi a Berbecului și a Peștilor până în prezent, cea a Vărsătorului. Sacrificarea epocii anterioare a dus la formarea unor noi concepte, a unor noi religii, păstrând însă legătura cu Cerul Inițial (și inițiatic).

 Se spune, că în timpul Crăciunului, dacă te uitai spre est vedeai cum cele trei stele din centura lui Orion se aliniază cu cea mai strălucitoare stea din est, Sirius, venerată sub numele de Sothis și asociată cu Isis, indicând punctul unde va răsări soarele in dimineața de după solstițiul de iarnă. Cele trei stele vor fi găsite în această poziție doar în cele trei zile ale solstițiului de iarnă.




La miezul nopții de 24 dec, înspre răsărit, se observa cum apare Fecioara (denumirile diferind de-a lungul timpului), înălțându-și capul deasupra orizontului. Până la ora 3, 3o Ea apare in toată splendoarea manifestării Sale. Constelația este in totalitate deasupra orizontului. La piciorele Ei, apare dragonul. Soarele răsare în dimineața zilei de Crăciun în/sub semnul Fecioarei. Nasterea mitologică a zeului Soare, născut dintr-o Fecioară.
 După răsăritul soarelui, în ziua de Crăciun, pare că o pasăre, constelația Acvila, este așezată pe soare.
Spre vest apare constelația Hidrei.  Simbolul Arborelui lumii cu pasărea deasupra și șarpele dedesupt. Dacă considerăm că estul reprezintă lumea de sus și vestul lumea de jos, pătrundem în tărâmul magic al misteriilor păstrate și acum.  Lumea de deasupra și cea dedesubt.

Trecerea lui Saturn în Capricorn din zilele acestea, va mai avea loc în 2047. Soarele va lumina totul, și bunele și pe cele mai puțin bune. Așa este firesc. Importantă este atitudinea noastră, calmă și iertătoare.

În 2017, solstiţiul de iarnă are loc pe 21 decembrie, la ora 18:28. Din acel moment ziua va începe să crească.
Axa polilor Pământului își păstrează  direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33' față de planul orbitei terestre.  Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a carui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27'.

 La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află  în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27' sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). În emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.



                 Obiceiuri din preajma solstițiului de iarnă

 În trecut, oamenii credeau că noaptea solstiţiului de iarnă este una magică.

 Solstițiului i-au fost dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia și Orientul Mijlociu. Chiar și popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiții.

În Europa, astfel de construcții din piatră pentru măsurarea poziției Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, și la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximație din 2050 î.Hr. și se presupune că au fost astfel poziționate încât lumina Soarelui la apus, la data solstițiului de iarnă, să cadă într-un anume fel.


 O credință străveche, este să aduci în casă o creangă pe care o arzi în noaptea de Crăciun, vei avea noroc tot anul. Acum e bine să aprinzi o lumânare, reprezentând  focul de purificare și de luminare/trimitere a gândurilor. Insoțite/ghidate așa, de lumină.

Strămoșii nostri urcau pe munte cu torțele aprinse in noaptea de 21 spre 22 decembrie ca să intâmpine răsăritul soarelui. Petrecerile ținute in jurul focului, jocurile, aveau rolul de a scoate spiritele rele din oameni sau din locuintă.

Atunci când au loc solstițiile, se spune că lupii ies și strigă la lună. Părerile sunt împărțite: unii spun că o ceartă, alții spun că o adoră.

Se spune că în noaptea solstitiului ne vin cele mai bune idei, iar gândurile noastre bune se materializează in perioada imediat următoare.

În această zi, răul și binele se bat. Pentru că la solstițiul de iarnă se deschid cerurile dar și adâncurile, iar binele se bate cu răul. 
În trecut, de solstițiul de iarnă, oamenii sacrificau animale (în epoca Berbecului, Taurului), ulterior practica fiind înlocuită cu sacrificarea simbolică a unui stejar sau brad (în epoca peștilor), care era tăiat, apoi ars. Vechile credințe putând coexista.

Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat și incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Țurca sau Borița care, după ce însoțește unele cete de colindători, este omorât simbolic și, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).

Pentru străbuni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. 

Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, și pe Mithras, zeul luminii.

Sfera subtilă de forță a adâncului Soarelui în conjuncție cu sfera subtilă de forță a adâncului planetei Saturn, sunt celebrate în ritualuri tainice, ascunse, destinate doar celor ce învățau să onoreze aceste Puteri. Între ritualurile Sacre și cele profane, deosebirea este făcută (și în timpurile de acum) de practicanți, de cunoștințele și pregătirea, credința lor.

In vechime, oamenii impărțeau frunze de laur și smochine, iar mai recent, turtă dulce, care ii bucura pe copii. E bine să dai de pomană in această zi, să faci cadouri copiilor și bătrânilor nevoiași. Cei care fac asta vor avea sărbători lipsite de griji.



Noaptea cea mai lungă a anului este sărbătorită tainic şi magic,în toate tărâmurile, de către toate spiritele Naturii şi în special de gnomi, spirite asociate Elementului Pământ. Gnomii sunt cei care au grijă de seminţele îngropate adânc pregătindu-le pentru primăvară, cei care îngrijesc animalele pădurilor şi câmpiilor, cei care păzesc comorile de orice fel. Îi cunoaştem din poveştile copilăriei şi din basmul „Albă-ca-zăpada şi cei 7 pitici”, dar mulţi îi cunosc cu adevărat din relaţia directă cu ei. 

Noaptea solstiţiului de iarnă este marea lor noapte, când gnomii deschid Cartea Sacră şi scriu, într-o singură frază, evenimentul lor cel mai special al anului care tocmai se încheie.

În această noapte este bine să scriem pe o hârtie dorinţele, idealurile sau aspiraţiile noastre cele mai înalte pe care dorim să le realizăm în 2018. Ele vor deveni „harta comorilor”, pe care o vom ţine într-un loc discret sau personal din casă, dar unde s-o putem privi aproape zilnic. Gnomii ne vor vizita în această noapte şi, dacă vor găsi aceste hărţi, vor rămâne tot anul în casă, păzind „comorile” noastre şi având grijă ca ele să se împlinească. Aveți încredere!!! Chiar dacă nu ați văzut unul (recent) fiți copii și credeți că ei există.

Intrarea Soarelui în Semnul de pământ al Capricornului, amplifică treptat şi  stabilizează în noi rezonanţa cu calităţile specifice acestui Semn, considerat „uşa zeilor”, deoarece zeii intră „bătrâni” pe ea şi ies „tineri”. Este metafora care simbolizează îngroparea semințelor și apoi germinarea lor pentru o nouă viață. În natură, dar așa se poate petrece și în noi. Din nou, apelăm la puțină imaginație, dar la o tonă de Credință.


Referirea este la Natură dar și la Om, pentru a conștientiza că fiecare poate dobândi un control deplin asupra instinctelor şi emoțiilor maladive, adânc ascunse.  Asemeni seminţei, re-naştem lăuntric şi noi ori de câte ori conștientizăm și ne dorim asta. Prin Marea Cunoaștere care este atât, atât, de vizibilă.


Momentul adevăratelor naşteri cosmice şi terestre este cel în care Soarele începe să prindă putere şi căldura lui să învăluie lumea, chemând lent, dar sigur, toate formele de viaţă la Lumină. Atunci când Fecioara își înalță magica privire.
Semn al biruinţei Luminii asupra Întunericului (o metaforă care înseamnă, în fapt, Puterea înțelepciunii versus ignoranţa spirituală).


Plantele sacre ale Solstitiului de iarna

Laurul
In antichitate,credinta populara era ca aceasta planta protejeaza impotriva primejdiei si a spiritelor rele. Daca tineai o crenguta de laur in casa, se spunea ca norocul nu va lipsi niciodata familiei. Cei mai credinciosi purtau in permanenta la ei frunzulite de laur pentru a fi feriti de ghinioane si ocoliti de strigoi, dar mai ales ca sa atraga norocul de partea lor. De asemenea, din aceasta planta se facea apa sfințită dacă se lasau frunze de laur intr-un borcan cu apă, pe timp de Lună Plină.


Iedera
Iedera era considerata o planta magica, vindecatoare. Una dintre cele mai puternice proprietati fiind in domeniul dragostei: planta avea puterea de a reuni doi indragostiti, planta este asociata cu fidelitatea in cuplu.


Vâscul
Aceasta planta este bine cunoscuta pentru saruturile care au loc sub crengutele ei. In antichitate, cine avea cateva crengute de vasc in casa nu mai avea parte de certuri. Se credea ca vascul aduce pacea si armonia pana si in cele mai certarete familii. De asemenea, era folosit pentru invocarea fertilitatii si a prosperitatii.


Tisa
Tisa era considerata planta longevitatii si a imortalitatii, fiind folosita in ritualuri in care oamenii incercau sa ia legatura cu rudele dragi trecute in nefiinta. De asemenea, cei care tineau crengute de tisa in casa, acceptau mai usor schimbarea si nu aveau probleme de adaptare sau socializare. Era deseori folosita ca remediu impotriva timiditatii. Cei care aveau dificultati in a purta un dialog, tineau in buzunar cateva ramuri mici din acest copac, iar conversatia era naturala, dusa fara efort.

Se spune ca ziua de 21 decembrie are o incărcătură vibrațională uriașă. In seara de 21 au loc bătălii importante in lumea nevăzută. Răul si Binele se confruntă iar noi, fie că vrem sau nu, fie că știm sau nu, suntem participanți direcți, prin atitudinea noastră, prin gândurile și stările noastre care duc la fapte.

De 21 decembrie se leagă si Revoluția din 1989, când s-a murit pentru libertate. Confiscarea unui moment real, istoric făcându-se pe mai multe paliere. E bine să ne gândim temeinic la asta. Putem ierta dar nu insemană că și uităm pentru a nu repeta erorile cărora le suntem tributari o perioadă mare de acum încolo. Depinde de fiecare în parte. A ucide nu înseamnă a sacrifica.  E nevoie să privim cu claritate, cu discernământ, pentru a învăța din erori.

Pregătindu-ne fiecare de Sărbătoare, asemeni micilor ființe care au în grijă bunăstarea pământului, și care scriu care a fost înfăptuirea lor în anul trecut, ne putem spune, scrie, ce vrem să înfăptuim în anul care vine.

Simbolic ardem de Crăciun, crenguța adusă în casă de Solstițiu ( cereți, spuneți copacului pentru ce o vreți, nu tăceți. Doar așa ieșim din haosul negândirii. Al necomunicării.).


Să aveți o Zi Magică! 

sâmbătă, 19 august 2017

Părinți: INFORMAȚI_VĂ Nu lăsați la voia întâmplării nimic.

Părinți: INFORMAȚI_VĂ
Nu lăsați la voia întâmplării nimic.

Din articolul pe care îl voi posta preluat de pe un site al mămicilor sper că veți trage INVĂȚĂMINTE care să ferească de necazuri la naștere pe mămici și pe bebeluși. Și pe toți cei apropiați lor.

Așa puteți evita suferințe și traume inutile. Și totul se bazează pe INFORMARE. Puneți mâna și INFORMAȚI_VĂ. Și doctorii au limitele lor. Un credit semnat în alb te poate duce printr-o suferință până la limita universului și tot să simți că nu ai atins-o. Măcar gândiți-vă, dacă simțiți că nu ați putea duce suferința de a vedea și auzi plânsul unui nou născut care țipă, geme după ajutor. Care se stinge încet. Dar pentru care există un unic medicament minune: IUBIREA!!! Am prieteni doctori pe care îi admir, îi iubesc, le cer sfatul, ajutorul dar....sincer, nimeni nu-și cunoaște corpul mai bine ca el însuși (dacă face un efort de a se informa, bineînțeles). Știu că doctorii încearcă da! INCEARCĂ să găsească soluțiile cele mai bune. INCEARCĂ! asta înseamnă uneori și TATONARE. Să vă ferească Dumnezeu să treceți prin asta.Unui om matur îi mai poți schimba medicația, pe un bebe...l-ai pierdut! 


Sunt informații (atenție: NU numai păreri de pe situri. Documentați-vă din mai multe surse). In primul rând invățați ce este un protocol necesar în timpul sarcinii, apoi al nașterii, al perioadei următoare. Învățați și fiți CONȘTIENȚI că orice afecțiune a voastră poate face ca viața celui mic să fie în pericol. Dacă doctorii nu sunt întotdeauna atenți la asta, un viitor părinte e bine să fie mult mai conștient, mai ales în timpurile de acum când totul evoluează cu o viteză incredibila față de acum 5-10 ani.

Acesta îi va ajuta pe care părinți, care așa vor învața să se lupte, care  vor „simți” , chiar prin întrebări pertinente, care este binele pentru bebe lor. Să nu credeți că doctorii știu tot, că medicina nu mai are de descoperit nimic. DOCUMENTAȚI_VĂ! Nu lăsați să se întârzie. Puneți întrebări pertinente pentru a vi se răspunde la fel.  Uneori luarea unei decizii asupra terapiei nou născutului luată cu întârziere poate avea urmări tare dureroase.
Povestea mamei care a scris despre lupta pe care a dus-o este de citit și de revenit la ea ori de câte ori aveți îndoieli că nu puteți reuși. In orice! Dar sfâșietoare este durerea prin care treci când te lupți pentru viața pruncului tău. SFÂȘIETOARE!

Sincer, am văzut atâta suferință până acum încât credeam că mai mult nu se poate. Ba da! 
Suferința unui nou născut și a părinților lui! trăită în adâncimea fiecărei celule care geme pentru viață. 

Și nu uitați: DUMNEZEU este prezent în orice clipă! 
                    MAICA poate alina și vindeca orice!!!

,,Am vazut pe forum povestile copiilor vostri si m-au impresionat pana la lacrimi. Pot sa va spun foarte sincer ca m-au ajutat foarte mult atunci cand eram in spital cu bebe meu.
Faptul ca s-au nascut copii carora nu li s-a dat nici o sansa si totusi au supravietuit mi-a dat sperante. 

Am avut o sarcina usoara si fara probleme. Toate analizele au iesit bine, ecografiile aratau ca bebe se dezvolta normal, dar in 26 iunie cand am implinit 32 de saptamani s-a intamplat ceva. Nu stiu de ce pe la 4,30 dimineata m-am trezit cu niste dureri groaznice de spate. Dadeam cu pumnii in pereti ca sa-mi calmez durerile, caci credeam ca am o criza de rinichi. Fiind prima sarcina nu stiam cum sunt durerile nasterii. De fapt eram in plin travaliu. Bebe meu, Alex, se grabea sa vina pe lume. Pe la 5 m-am speriat foarte tare si l-am rugat pe sotul meu sa cheme salvarea. De speriati ce eram am plecat la spital in pijama si fara sa luam cu noi nimic altceva decat buletinul. Nu ne gandeam ca o sa nasc si, in nici un caz, nu ne asteptam la ce avea sa urmeze. De fiecare data cand ma apucau gandurile negre in timpul sarcinii ziceam: mie nu mi se poate intampla asa ceva. 

Am ajuns la spital si mi s-a facut un control. Am fost anuntata foarte sec ca o sa nasc atunci. Eram foarte speriata, deshidratata si spuneam intruna: nu se poate, e prea devreme, nu am decat 32 de saptamani. Am urcat la sala de nasteri si m-au pus pe masa. Apoi m-au intrebat daca am un doctor si l-au chemat de acasa. A ajuns in 15 minute. I-am rugat sa-mi faca cezariana sa nu se chinuie baietelul meu prea mult, dar mi-au zis ca era prea tarziu. Capul era deja pe platou. Pe sotul meu l-au trimis acasa zicandu-i ca o sa nasc in 2-3 ore. De fapt la 7,15 baietelul meu se nascuse deja. Marius,sotul meu, a plecat acasa sa aduca cele necesare spitalizarii si cand l-am sunat (de pe telefonul doctorului) sa-i spun ca am nascut a ramas mut de uimire. 

Doctorul, si asta am aflat mai tarziu, a folosit forcepsul la nastere. Am si eu o intrebare: de ce domn doctor? Eram dilatata la maxim, m-au si taiat, ce nevoie era de forceps la un bebe de 1700 grame???? Raspunsul la aceasta intrebare nu o sa-l aflu niciodata. 

Alex a primit scor apgar 7 imediat dupa nastere. A plans, dar foarte incet. Cand l-am vazut am inceput sa plang. Era tot vanat saracutul. Mi l-au dat sa-l ating si n-am putut sa-i zic altceva decat lupta mami si au fugit cu el la sectia de prematuri.

Dupa ce au terminat de cusut si de curatat, m-au trimis in sala de travaliu sa ma linistesc. Dar cine avea timp sa se linisteasca? La jumate de ora dupa ce am nascut patrulam pe hol ca sa aflu ceva despre Alex.Nimeni nu-mi zicea nimic. Ce e cu bebelusul meu? Traieste? Spuneti-mi va rog. Vreau sa-l vad. Degeaba, pana nu am bagat niste bani in buzunarul unei asistente nu am aflat nimic. Apoi vestea a venit ca un traznet: pana dimineata nu mai traieste. Am crezut ca a picat cerul pe mine.

Si acum cand va scriu plang, si nu stiu daca o sa pot uita vreodata clipele de cosmar prin care am trecut. Am reusit sa ma strecor in sectia unde era Alex si l-am vazut.
Respira saracutul ca o locomotiva si era cianotic. A avut o adaptare post natala foarte dificila. Diagnosticul la nastere a fost prematuritate grad 2, detresa respiratorie foarte severa, insuficienta pulmonara, insuficienta renala, hemoragie cerebrala grad 4, septicemie, icter forma foarte severa. Cand l-am vazut am inceput sa plang.

M-am apropiat de incubator si i-am zis: te iubesc mami, lupta pentru viata ta, apoi am iesit plangand pe hol. O doctorita tanara mi-a retezat-o scurt: ce plangi? Nu e nici primul nici ultimul care nu supravietuieste. Mda, ei ii era usor s-o spuna ca doar nu copilul ei lupta pentru viata. Baietelul meu era in incubator nu al ei.

Spre seara starea lui Alex s-a agravat si au trebuit sa-l intubeze. Nu se oxigena cum trebuie si nu putea sa respire singur. Am fost cu sotul meu sa-l vada pe Alex, contra cost binenteles. Cand l-a vazut intubat pe masuta, s-a schimbat la fata. A avut nevoie si de surfactant, deoarece plamanii lui nu produceau acea substanta. Mi s-a spus din nou ca pana dimineata moare.

Mai tarziu mi-am sunat sotul si i-am zis, mai mult urland in telefon: Alex moare, astia nu-i dau nici o sansa, mi-e frica ca nu-l ajuta nimeni. El mi-a zis sa stau calma, ca probabil doctorita voia doar sa ma sperie in speranta ca o sa-i bag niste bani in buzunar. Noaptea de 26/27 a fost groaznica. Nu am dormit nici macar o secunda, patrulam pe hol, caci nu aveam voie sa intru la bebe meu, urlam de disperare si ma rugam la Dumnezeu sa ma ia pe mine si nu bebelusul: Doamne da-i viata bebelusului meu. Daca e sa moara cineva, ia-ma pe mine, eu am trait destul. 

Nu stiu cum a trecut noaptea si s-a facut ora 6. O infirmiera care aducea copiii in salon m-a vazut plangand si m-a intrebat: tu de ce nu te duci sa-ti vezi copilul? Am ramas ca traznita: bebe meu traieste? Am fugit intr-un suflet spre sectie si chiar daca nu am avut voie, am intrat sa-l vad. Era deja dezintubat, si respira cu masca de oxigen langa el. Am inceput sa plang de fericire si sa-i multumesc la Dumnezeu.
 Imi spusesera ca primele 24 de ore sunt critice. Primele 24 de ore tocmai trecusera, deci bebe meu avea sa traiasca. 


Mai tarziu mi-au spus ca ne vor transfera la sectia de prematuri de la spitalul Louis Turcanu, Timisoara, la doamna doctor Boia.  Trebuie doar sa puna in greutate si apoi plecati acasa, mi-a zis o doctorita.
Alta insa mi-a zis adevarul: Alex nu era scapat. Prima saptamana era critica si tinand cont de starea lui generala, nu i se dadeau sanse de loc. Am inceput sa plang de disperare si sa ma rog pentru viata copilului meu.

De fapt altceva nu am facut de cand am nascut. M-am rugat intruna pentru Alex si inca ma rog. Doctorita Diaconescu din cadrul sectiei neonatologie de la maternitate,ne-a atras atentia clar si raspicat ca Alex e un bebe cu mari probleme(in special respiratorii);citez: in urmatoarele luni e posibil efectiv sa uite sa mai respire...

Am ajuns cu speranta in suflet la sectia de prematuri de la Louis Turcanu unde am ramas pana in 31 iulie. Alex a fost preluat de doamna doctor Boia. Dupa ce l-a examinat a iesit sa vorbeasca cu noi (cu mine si cu mama). Sotul meu umbla cu actele pe la primarie pentru certificatul de nastere al copilului. “

Doamna , bebelusul dvs are 50% sanse. E intr-o stare foarte grava. Am inceput sa urlu la ea” Voi va bateti joc de mine?!?! Ba moare, ba traieste, da hotarati-va o data. Am venit aici ca sa punem in greutate, acum ziceti ca moare. De ce nu-mi zice nimeni adevarul?
 Eu in locul ei, m-as fi pocnit si nu as mai fi zis nimic, dar cred ca m-a inteles. Si mi-a explicat detaliat situatia bebelusului.

Mai tarziu am fost cu Alex la o radiografie pulmonara. Se vedea ca are pneumonie si unul din plamani era necrozat aproape in totalitate. Inimioara lui era marita din cauza efortului. Am intrebat: Da mai e ceva bun la copilul asta? 

Ceea ce ma deranja foarte mult era faptul ca toata lumea ma intreba: e primul copil? Cand raspundeam ca da, toti ma priveau cu mila si ziceau saraca. Nu inteleg de ce.
Si raspundeam de cele mai multe ori: nu conteaza ca e primul sau al o sutalea. Doare la fel de mult. Si asta e tot al meu. Ce importanta are cati copiii mai am?. 

Din 27 iunie si pana in 31 iulie am stat in sectia de prematuri de la Louis Turcanu, Timisoara. In fiecare zi dupa vizita o intrebam pe doctorita Boia: Cum e? Traiam doar pentru 3 cuvinte: e mai bine, dar de obicei imi spunea clatinand din cap ca nu e bine de loc.
Aproape 3 saptamani mi s-a spus zilnic ca pana dimineata nu mai e. Doamna , pregatiti-va pentru ce e mai rau. Nu cred ca scapa pana dimineata. Eu ii spuneam printre hohote de plans sotului meu ce-mi spunea doctorita. Si el imi raspundea: draga, uita-te la copilul asta. Ne da clasa la amandoi. Nu vezi cat e de curajos si cum lupta pentru viata?

Aproape irational,sotul meu a refuzat sa arunce vreo privire pe ecografia pe care doctorita i-o intindea si care evidentia hemoragia cerebrala foarte grava spunandu-i: stiu ca par absurd sau ca refuz realitatea,dar am in adancul sufletului certitudinea ca Alex va fi bine!

 Intr-adevar. Baietelul meu a luptat cu toate fortele lui pentru viata. E mai incapatanat decat mine si decat sotul meu pusi amandoi la un loc. Si ce e mai important Dumnezeu a facut minuni pentru Alex.

Ca sa ma mai linistesc si eu si in speranta ca ii va fi de ajutor, cand Alex avea 5 zile l-am botezat. Dumnezeu ne-a scos in cale un preot minunat, cu suflet bun, care si azi ne suna si ne viziteaza ca sa vada ce mai face bebe. Dupa botez, nu mi-a venit sa cred cum s-a luminat Alex la fata. Eu cred ca l-a ajutat foarte mult. 

Nu pot sa uit nici acum, si nu cred ca o sa uit vreodata o sambata cand doctorita ne-a spus ca moare. L-am luat de mana pe sotul meu si, ca de obicei am mers sa aflam noutati despre starea copilului.( Eu eram internata cu copilul in spital, sotul meu venea zilnic. Intr-un fel doctorita ne evita caci ii puneam intrebari foarte directe si i-am spus de nenumarate ori sa nu ne ascunda nimic.

O doctorita mi-a spus ca noi facem parte din categoria pacientilor periculosi care se intereseaza pe internet despre boala lor si vin cu intrebari foarte pertinente. Mi se parea normal sa ma interesez peste tot, doar era vorba despre viata bebelusului meu.
 Eu aflam de la doctorita ce era de aflat, sotul meu cauta pe internet informatii despre ce spunea doctorita. Si tot asa. ) Ne-a spus fara menajamente ca pana dimineata nu scapa si ca putem sta cu el cat dorim. La fel ne-a spus si doctorita de garda.

Eram disperati si impreuna am stat ore in sir langa incubatorul copilului. A venit si masa de la ora 24, cand sotul meu nu mai avea acces in spital. M-am dus cu nerabdare sa-mi vad copilul.

Cand am intrat in salon am ramas ingrozita. Alex avea paloarea oamenilor morti, deabia respira, era inert. De obicei cand ii vorbeam sau ii ridicam manuta aveam o reactie cat de mica, dar acum nimic. Nu cred ca o sa uit vreodata expresia mamicilor si cum au inlemnit cand am strigat : Alex, trezeste-te. A venit mami la tine. Stii ca sunt aici? Te iubesc mami. Lupta puiul meu.

 Apoi plangand in hohote am iesit din salon. Am iesit in curtea spitalului si am cazut pe o banca. Mi-am sunat sotul si in hohote ii spuneam despre starea copilului. Ii ziceam ca moare, ca nu mai reactioneaza. Avea bataile inimii peste 200 si crize foarte dese de apnee.(nu mai respira).Era aspirat in permanenta datorita incredibilelor de multe raluri care i se rupeau din plamani si care ii blocau respiratia,situatie catastrofala care s-a mentinut zile in sir si ne-a tinut pe toti in panica extrema. Sotul meu ma incuraja, dar stiam ca nu-i e usor nici lui.

M-am intors in salonul copilului si mi-am impus sa fiu calma. Nimeni nu ii dadea vreo sansa,dar la varsta de o saptamana,langa incubator,cu voce gatuita si printre lacrimi eu ii cantam La multi ani.

Doar Dumnezeu si copilul mi-au dat putere. Cand il vedeam cum lupta prindeam curaj si eu. Dupa botez, Alex a inceput sa mearga spre bine, ziceam noi. Dar doctorita nu era deloc optimista.

Au urmat zile grele, disperarea era la maxim, am varsat tone de lacrimi. Vorbeam intr-una cu copilul, ii citeam povesti, ii povesteam de bunici, de strabunica, de fratele si cumnata mea, de cateii nostrii, de gradina, de casa, de patutul, hainutele si jucariile lui. Ii spuneam intr-una cat de mult il iubim si cata lume il asteapta acasa.

Apoi brusc si-a revenit. Intr-o zi doctorita ne-a chemat la ea in cabinet si ne-a spus ca nu a mai vazut, in toata cariera ei, vreun copil care sa-si revina atat de bine din punct de vedere clinic si radiologic intr-o saptamana.

Saptamana trecuta (15 iulie) ne spunea ca moare, acum (20 iulie) ne spunea ca copilul si-a revenit. Nici nu va inchipuiti ce fericiti am fost. Bebe nostru nu mai avea nici un fel de probleme in afara de hemoragia cerebrala. Nu mai avea probleme respiratorii, nici cu inima, nici cu plamanii, nici cu rinichii. Era bine, exceptand afurisita aia de hemoragie cerebrala provocata de folosirea forcepsului la nastere. 

Doctorita ne-a avertizat ca hemoragiile cerebrale de gradul 4 nu se retrag fara urmari. Cea mai groaznica dintre urmari era hidrocefelia. Dar a spus ca in cazul lui Alex ea nu mai face nici un prognostic pentru ca in toata cariera mea nu am mai vazut asa ceva.
Alex i-a dat peste nas si ei si altora care nu ii dadeau nici o sansa. De fapt singurii care credeam in el eram noi, parintii lui. Si Dumnezeu i-a dat o sansa.

Asa ca nu de putine ori m-am certat cu asistentele pentru ca nu era ingrijit cum trebuie. Le ziceam: Daca Dumnezeu i-a dat o sansa, cine esti tu sa-ti bati joc de ea. Fa ce trebuie facut ca sa nu se iroseasca sansa asta. Normal ca nu-ti pasa, doar nu e copilul tau acolo. Si le-am mai zis multe altele, de ma tin alea minte toata viata.

In 20 iulie eram fericiti. Credeam ca am scapat de toate problemele, facem greutatea si plecam acasa. Dar, cand Alex a facut o luna a facut hidrocefalie. Am observat o schimbare la el, dar am zis ca mi se pare. Si am intrebat-o intr-o doara pe doctorita: doamna doctor ce are baiatul meu? Atunci doctorita mi-a zis sa iau copilul si sa mergem la ea in cabinet sa-i facem o ecografie transfontanelara. Ce era mai grav s-a intamplat.

Cand am auzit Doamna, a facut hidrocefalie, am crezut ca pica cerul pe mine. Norocul meu ca stateam jos altfel picam din picioare. De cand ne-a spus ca exista posibilitatea sa faca hidrocefalie am inceput sa ne interesam si am aflat ca exista posibilitatea unei operatii, adica a implantarii unui shunt ventriculo-peritoneal (o valva care culege din creier excesul de lichid cefalorahidian, continuata cu o sonda pana in abdomen, care varsa lichidul acolo si este eliminat prin urina,dispozitiv cu care ar urma sa traiasca toata viata...).

Asa ca am intrebat-o, cu lacrimile siroind pe obraji, doamna doctor cand si unde ne trimiteti la operatie? Vreau sa plecam cat mai repede ca sa nu fie prea tarziu. S-a uitat mai lung la mine, caci nu se astepta sa stiu despre operatie. Credeam ca s-a obisnuit deja sa fim informati mai mult decat alti parinti, dar se pare ca nu.

Mi-a zis ca se opereaza la Targu Mures si ca va face demersurile necesare sa plecam cat mai repede. Asta era intr-o miercuri. Luni, 31 iulie, la ora 2 noaptea am plecat la Targu Mures impreuna cu o alta fetita cu hidrocefalie. Stiam ca ajungem acolo, ne vede chirurgul care trebuia sa il opereze, facem analize si pe joi,vineri ne operam. Inainte sa plecam la Tg-Mures am facut control cardiologic si oftalmologic. La controlul oftalmologic Alex s-a speriat si nu a mai respirat. In mai putin de un minut s-a cianotizat si nu mai avea puls. Am alegat cu copilul in brate pana in sectia de prematuri, iar sotul meu striga la asistente : s-a cianotizat copilul,pregatiti oxigenul!


 Nu doresc nici unei mame sa i se resusciteze copilul in brate. E groaznic. Credeam ca nu mai plecam la Targu Mures. Dar si-a revenit si luni noapte am plecat, dupa ce era cat pe-aci sa ratam plecarea.Directoarea ambulantei din Timisoara uitase ca ne aprobase cererea unei masini cu echipaj medical,iar la ora stabilita noi si doctorita de garda incercam telefonic sa-i convingem pe cei de la ambulanta ca asa stau lucrurile.Pana la urma au gasit un echipaj care,desi lucrase toata ziua,a fost trimis sa ne preia la 1 noaptea si sa plece la drum. Dupa un drum obositor de 6 ore cu salvarea am ajuns.
Am ajuns la Spitalul Judetean din Targu Mures…………………………..